Polițiștii i-au întocmit dosar penal.
Un bărbat din Botoşani plasat sub control judiciar după ce a comis mai multe furturi a fost prins, marţi, de către poliţiştii de frontieră din Satu Mare ascuns între banchetele unui microbuz care urma să treacă prin vama Petea, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei
În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 4,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, pe aliniamentul de control la ieşirea din ţară a ajuns un autovehicul marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în România. Poliţiştii de frontiera planificaţi la verificarea documentelor au observat o persoană, ascunsă între banchetele din spate ale maşinii respective. Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un cetăţean român, în vârstă de 29 de ani, din judeţul Botoşani, care a declarat că a recurs la această metodă, în încercarea de a ieşi din ţară, fiindcă se afla sub control judiciar pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt, dar el dorea să ajungă în Germania",
precizează sursa citată.
Potrivit știripesurse,ro, poliţiştii de frontieră nu i-au permis ieşirea din România şi i-au întocmit dosar penal pentru tentativă de ieşire din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat.
(Sursa Foto - Arhivă)
Botoșănenii au avut parte de sărbători fără incidente grave, doar ceva păcăleli la 112 - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Un sucevean și-a petrecut Paștele la Botoșani și a rămas fără permis - VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Invitație specială de la actorii botoșăneni: De Zilele Orașului, hai la teatru
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Accident spectaculos la Suceava cu cinci răniți printre care un copil
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Peste 350 de jandarmi botoșăneni la datorie, de Paști – MISIUNILE la care au intervenit – VIDEO
Gabriela Erdic
May 07, 2024