Intervenții ale polițiștilor botoșăneni în perioada minivacanței.
În perioada 1 – 6 mai 2024, nu au fost înregistrate evenimente deosebite în ceea ce privește ordinea și siguranța publică, polițiștii botoșăneni fiind prezenți, pe raza întregului județ, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere în siguranță.
Astfel, în medie, zilnic au acționat peste 150 de polițiști, fiind organizate 32 de acțiuni punctuale, atât în zona localurilor publice și a celor în care se formează aglomerări de persoane, pentru impunerea și menținerea ordinii publice, cât și pe arterele rutiere, pentru supravegherea și controlul traficului rutier.
În această perioadă, s-a intervenit la 370 de apeluri efectuate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, 28 dintre acestea au fost abuzive, nejustificate sau false, apelanții fiind sancționați cu amendă în valoare totală de peste 56.000 de lei.
Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate 828 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 370.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier sau tulburarea ordinii și liniștii publice.
În ceea ce privește traficul rutier, pe drumurile din județ nu au fost înregistrate accidente rutiere care să fie soldate cu victime. Singurele evenimente rutiere înregistrate au fost autoaccidentări, în care au fost implicați un biciclist și un conducător de atelaj hipo.
Polițiștii rutieri care s-au aflat la datorie au reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce, 82 de permise de conducere și au retras 44 de certificate de înmatriculare.
Dintre conducătorii auto depistați, 20 se aflau sub influența alcoolului, 2 sub influența substanțelor psihoactive, iar 27 dintre aceștia au depășit limita legală de viteză.
De asemenea, în zilele acestea, polițiștii au emis 11 ordine de protecție provizorie, față de persoanele care au săvârșit infracțiunea de violență în familie, prilej cu care au fost evacuate din imobilele în care locuiau împreună cu victimele și au fost obligate să respecte mai multe măsuri impuse prin ordinul de protecție.
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Doi dintr-o lovitură: Botoșăneni FĂRĂ permis scoși din trafic de polițiști
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Polițiști cu suflet mare: Gest de omenie făcut pentru o femeie în vârstă
Gabriela Erdic
May 19, 2024