Anunțul a fost făcut de către șeful Biroului Rutier, Alexandru Ivanov, în cadrul ședinței de la Prefectură.
Instructorii auto s-au plâns de semnalizarea deficitară din anumite zone. În replică, șeful Biroului Rutier Alexandru Ivanov a susținut că mereu se iau măsuri care să contribuie la reducerea accidentelor.
Și a susținut că în municipiul Botoșani din 2016 până în prezent, numărul accidentelor rutiere s-a redus cu 70%.
În cadrul Comisiei de sistematizare a circulației s-a decis ca 30 de treceri de pietoni să fie iluminate suplimentar. Este vorba despre trecerile de pietoni din zona unităților de învățământ.
„Ieri în ședința de sistematizare am aprobat încă 30 de treceri să iluminăm suplimentar. Acuș se înserează mai devreme și o să fie probleme. Toate trecerile de pietoni din zona școlilor vor fi iluminate suplimentar”,
Alexandru Ivanov, șeful Biroului Rutier Botoșani.
Întrunirea cu instructorii auto a durat mai bine de două ore fiind abordate mai multe subiecte.
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024
Gabriela Erdic
Apr 29, 2024
Modern Calor: PROGRAMUL casieriilor în perioada sărbătorilor pascale
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024