La Colegiul Național Mihai Eminescu din municipiu au votat de la ora 10:00 principalii candidați de la Partidul Mișcarea Populară (PMP).
Cristian Petrescu care vine de la București a votat pe liste suplimentare.
„Ca de fiecare dată votul este foarte important, de data asta cred că este și mai important decât cu alte ocazii. Urmează 4 ani în care nu vor fi alegeri, deci practic astăzi ne stabilim drumul pe care vom merge timp de 4 ani. E necesară o schimbare în Botoșani, pentru asta am și votat, avem nevoie ca Botoșaniul să se dezvolte, avem nevoie ca oamenii să aibă un trai cu adevărat bun. Din păcate cei care au condus timp de 30 de ani Botoșaniul nu au fost în stare să aducă acest trai mai bun, așa că este nevoie să vină alte persoane care să poată să facă și în Botoșani ceea ce nu au putut alții să facă”,
Cristian Petrescu, candidat PMP la Senatul României
Cezar Vizitiu a venit la vot însoțit de partenera sa de viață.
„Am votat în colegiul în care am îmvățat timp de 4 ani de zile, aici la Mihai Eminescu. Am votat pentru educație, pentru credință, pentru sănătate fiindcă România trebuie să se miște din loc. Am votat pentru reînnoirea clasei politice, am votat pentru că este dreptul nostru, al cetățenilor, câștigat. Și am votat astăzi în Botoșani pentru că Botoșaniul merită alternativă de dreapta. Îi invit pe toți botoșănenii, pe toți prietenii, pe toți amicii, să iasă din casă, să meargă să voteze”,
Cezar Vizitiu, candidat PMP la Camera Deputaților
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sucevean AMENDAT la Botoșani după o întâlnire cu polițiștii în trafic
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024