Zeci de persoane fac voluntariat în cadrul celei mai mari unități medicale din județul Botoșani.
La Spitalul Județean „Mavromati” efectuează stagii de voluntariat 40 de voluntari.
„În prezent activează un număr de 40 de voluntari. Majoritatea secțiilor și compartimentelor beneficiază de serviciile voluntarilor, dar preponderent activează în Unitatea de Primiri Urgențe, secțiile cu profil medical, balneofizioterapie, secțiile de boli infecțioase”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean „Mavromati”
În fiecare an sunt persoane care aleg să facă voluntariat la Spitalul Județean „Mavromati”. De altfel, avantajul este reciproc întrucât voluntarii capătă experiență, iar personalul medical este ajutat acolo unde este nevoie.
Cinema City din Iulius Mall Suceava deschis în prima zi de Paște: Programul complet
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Traficant de droguri căutat prin toată lumea, prins de polițiști la Racovăț
Oana Sava
May 01, 2024
Deputat Alexandra Huțu: Masă sănătoasă pentru încă 1.503 elevi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024