Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, comise la data de 21 ianuarie 2023, în municipiul Botoșani.

Din cercetări, a rezultat faptul că acesta, ar fi condus un autoturism, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani având exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată și cu o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost oprit pentru control de către polițiști, ca urmare a depășirii limitei legale de viteză.
Amenzi în magazinele care vând carne de la Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Polițiștii locali în „vizită” prin barurile din Botoșani: Au lăsat câteva amenzi la plecare
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
Paul Papp după eșecul cu Botoșaniul: Am fost penibili
Redacția Botoșăneanul
May 02, 2024
FINAL: Ei sunt cei care vă cer votul pentru Primărie și Consiliul Județean – LISTA
Gabriela Erdic
May 02, 2024