Dacă în luna aprilie plata pensiilor a fost pusă în pericol de greva poștașilor, acum, în luna mai, banii vor ajunge mai târziu din cauza minivacanței de Paște.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat data la care pensiile vor ajunge la pensionarii care primesc banii prin Poșta Română. Schimbările au loc din cauza liberelor de 1 Mai și Paște.
De obicei, pensiile sunt distribuite de poştaşi între prima zi și cea de-a 15-a zi a fiecărei luni. În acest an, însă, există un mic impediment din cauza sărbătorii de 1 Mai. Șeful Casei de Pensii Publice a oferit clarificări cu privire la programul de lucru al poștașilor responsabili de distribuirea pensiilor.
Conform explicațiilor lui Daniel Baciu, poștașii vor fi activi pe data de 2 mai, astfel încât pensiile distribuite prin intermediul lor vor începe să ajungă la beneficiari încă de vineri, potrivit romaniatv.net.
În acest an, angajații din România beneficiază de zi liberă în data de 1 mai, precum și în a doua zi de Paște. Prin urmare, nu se va lucra începând cu data de 1 mai până pe data de 7 mai, inclusiv. Daniel Baciu a explicat că poștașii care vor fi în serviciu pe data de 2 mai vor fi compensați cu o zi liberă ulterior.
Motivul acestei întârzieri este strâns legat de calendarul sărbătorilor legale și al liberelor acordate angajaților statului, printre care se numără și poștașii responsabili cu distribuirea pensiilor.
(Foto: Playtech)
Jandarmii vor fi în stradă să păzească botoșănenii de 1 mai și de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
PROGRAMUL după care vor circula autobuzele Eltrans în minivacanță
Oana Sava
May 01, 2024
Elevii de la Laurian, premii și mențiuni obținute la olimpiada de franceză
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Sens unic cerut de taximetriștii botoșăneni în municipiul Botoșani, aprobat de Primărie
Gabriela Erdic
May 01, 2024
Garda de Mediu, sesizări penale și amenzi mari pentru arderi și distrugeri de vegetație
Gabriela Erdic
May 01, 2024