Pompierii botoșăneni intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o locuință de pe strada Maramureșului din municipiul Botoșani.
Cu toate că în momentul producerii evenimentului, proprietara și fiica ei erau în interior, nu au realizat că ard bunurile dintr-o magazie, o bucătărie și o terasă. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat la 112.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o ambulanță SAJ și polițiști.
Până la sosirea forțelor de intervenție, cele două femei, de 89 respectiv 52 de ani, au ieșit singure din casă. Femeia de 89 de ani a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul SJA și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate întrucât s-a intoxicat cu fum.
Incendiul este localizat și se acționează pentru stingerea ultimelor focare și înlăturarea efectelor.
Cauza probabilă este curs de stabilire.
„Blue Guardians”: Polițiști din mai multe județe vin la Botoșani pentru o amplă acțiune
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Bărbat violent luat de acasă și adus în cătușe la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024
Plimbare cu mașina terminată la spital pentru un botoșănean
Redacția Botoșăneanul
May 19, 2024