Cel puțin pentru un weekend, Botoșaniul a intrat în compania selectă a marilor orașe ale țării în care festivalurile înseamnă deja de ani buni cu totul altceva decât mici, coaste, concursuri penibile de băut bere, urină și mult, mult fum.
Prima ediție a ”Street Food Festival” organizată de Constantin Covaliu, un botoșănean plecat de peste 15 ani în Cluj, cu sprijinul Primăriei Botoșani, a adus pe Unirii mii de oameni în prima seară a manifestării.
Acolo unde bucătăria românească a fost împletită cu cea sârbească, indiană, libaneză și din multe alte țări, totul pe o muzică de calitate, în care au lipsit dedicațiile pe care unii artiști de muzică populară le făceau inclusiv cu banii în mână primiți de la spectatori.
Iar principalul pietonal al urbei a arătat ca niciodată cu scaune și mese moderne și corturi iluminate așijderea.
Cu toate că pare greu de crezut pentru botoșănenii obișnuiți cu festivalurile de amploare, bucătăriile mobile nu scoteau fum, iar pavajul nu era murdărit de ulei și nici nu băltea urina.
Asta deși pe la ora 22:00 era coadă mai pe la toate tonetele.
Și tot asemenea orașelor reprezentative ale României, care la rândul lor au preluat modele din metropolele lumii, circulația rutieră a fost închisă pe tronsonul principal de pe bulevardul Mihai Eminescu pentru buna desfășurare a concertului.
La manifestare au participat și primarul Cosmin Andrei alături de viceprimarul Bogdan Buhăianu, ambii însoțiți de partenerele de viață.
”Street Food Festival” este un brand implementat cu succes de Constantin Covaliu, botoșănean care a fost șef de producție la cele mai mari festivaluri din România, Untold și Neversea. De asemenea, a lucrat și la TIFF.
Dacă vineri a concertat Vunk, seara aceasta vor cânta Melting Dice și Jurjak.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024