Top News
Oamenii Academiei la Botoșani: ”Cortina de fier” de pe Prut, granița care a schimbat definitiv destine – GALERIE FOTO

Vineri, 5 mai 2023, în sala de lectură a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” din Botoșani a avut loc un eveniment care iese din tiparul celor aflate în agenda obișnuită a unei instituții de cultură.

Și nu doar datorită temei abordate, cât mai ales implicării mediului privat în dezvoltarea schimbului de idei, a mediatizării și popularizării unei istorii prea puțin cunoscute publicului larg.

 

Întâlnirea de vineri este inclusă în seria de evenimente „De la istoria universală la istoria locală. Conferințele Institutului „A.D. Xenopol” la Botoșani”, inițiată de Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din cadrul Academiei Române, Filiala Iași, și Asociația de studii istorice „A.D. Xenopol”, cu sprijinul financiar al companiei Elsaco Electronic. Rolul de gazdă i-a revenit, de această dată, managerului Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani, Ersilia Iacob.

 

Conferința „Propagandă și identitate pe frontiera româno-sovietică după Al Doilea Război Mondial” a fost susținută de Alexandru D. Aioanei, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” Iași, din cadrul Academiei Române.

 

 

 

Prutul, o adevărată ”cortină de fier”

 

”Granița este mai mult decât o fâșie de teren sau o apă care desparte două state”, a spus cercetătorul Alexandru Aioanei încă din debutul temei anunțate.

 

De-a lungul istoriei, granițele au fost puncte fierbinți, care au decis războiul sau pacea, care au rupt în două teritorii și au despărțit comunități.

 

”Teritoriile de graniță sunt ele însele niște procese cu o dinamică proprie. Unii istorici le-au descris ca pe niște veritabili agenți, conștienți sau nu, ai națiunii și ai statului. Granițele sunt privite în mod uzual drept niște mecanisme instituționale și politice care protejează ce este la interior. Dar comunitățile de o parte și de alta a frontierei au un specific aparte, se influențează reciproc, sfidează regulile, stabilesc contracte, mai ales în situațiile în care aparțin aceleiași comunități etno-lingvistice”,

Alexandru Aioanei, cercetător Institutul „A.D. Xenopol”

 

Mai mult, spune istoricul, zonele de graniță sunt privite în percepția populară drept ”zone periculoase, în care ilegalitățile par a fi la ordinea zilei, prin urmare, oamenii își fac propriile reguli și testează limitele acțiunii statelor”.

 

 

 

 

Potrivit celor prezentate de cercetătorul Alexandru Aioanei, ”reinstalarea definitivă a frontierei pe râul Prut, în 1944, a avut consecințe greu cuantificabile pentru locuitorii de pe cele două maluri”.

 

Comunități care odinioară se aflau în centrul unei provincii istorice, au devenit marginale geografic, în două state diferite, supuși unor politici represive și unor campanii propagandistice, menite să diminueze puternicele sentimente identitare.

 

”Sovieticii au securizat frontiera cu România într-o manieră care -a făcut pe unii istorici să declare să pe Prut a fost instituită o adevărată ”cortină de fier”, cu rolul de a rupe orice legătură a Basarabiei de restul României. Au fost construite garduri de sârmă ghimpată cu instalații electrice de semnalizare, au fost ridicate turnuri de observație, iar prezența patrulelor de grăniceri trăda o militarizare excesivă.  (...) Pentru oficialii din RSSM, râul Prut era frontiera cu ”occidentul”,

Alexandru Aioanei, cercetător Institutul „A.D. Xenopol”

 

 

Trecerile ilegale din primii ani postbelici

 

1946-1947. Iarna cumplit de geroasă, după un an secetos, a dus populația la limita supraviețuirii.

 

”Dacă România a acceptat distribuirea de ajutoare străine în rândul populației înfometate, pe partea sovietică lucrurile au stat diferit. Criza alimentară era ascunsă de regim și folosită la instrument de represiune, în încercarea de a disloca vechile relații sociale și economice din aceste noi teritorii intrate sub controlul Kremlinului”,

Alexandru Aioanei, cercetător Institutul „A.D. Xenopol”

 

Au luat amploare, așadar, trecerile ilegale peste frontieră, în încercarea disperată a oamenilor de a-și salva viața.

 

Destinele oamenilor de pe cele două maluri ale Prutului au fost influențate pentru totdeauna.

 

 

 

 

Pe de o parte a fost suferința celor din Basarabia, care au trăit dureroasa rupere de țara mamă, nu doar ca teritoriu, ci și ca limbă și cultură, identitate. Toate acestea la pachet cu tăvălugul propagandistic în scopul creării unei noi identități, cea așa-numită ”moldovenească”. De partea cealaltă, a frontierei românești, s-a dezvoltat o empatie pe care nu au reușit să o dilueze nici sovieticii, nici comuniștii din România.

 

”Cu toate eforturile depuse de sovietici, cât și de comuniștii român, frontiera pe Prut nu a fost nicidecum una ermetică. A existat o circulație de persoane și informații în ambele sensuri, care au ajutat la conservarea unui anumit sentiment identitar”,

Alexandru Aioanei, cercetător Institutul „A.D. Xenopol”

 

Important de precizat că ”politicile de diluare identitară sovietice” au fost serios afectate de televiziunile și radiourile românești, care pătrundeau în spațiul Basarabiei și reușeau să păstreze viu sentimentul național.

 

Prezentarea din sala de lectură a Bibliotecii Județene a fost completată, nu fără un fior de factură națională, de Constantin Adam. Fostul regizor tehnic al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani le-a oferit celor prezenți, în stilul consacrat, amintiri cu oameni care au reușit să sfideze granițele și să le transforme în poezie sau cântec. Nume precum Grigore Vieru sau Sofia Vicoveanca au menținut vie limba și identitatea de neam.

 

 

 

 

”Ceea ce se întâmplă acum este un act de cultură”

 

La rândul său, istoricul Gheorghe Median a ținut să accentueze chiar de la început necesitatea și importanța unor evenimente care să readucă în fața publicului informații și să producă schimburile de idei.

 

”Mulţumesc că aţi venit la Botoșani. Îl felicit pe domnul Valeriu Iftime, de la Elsaco, pentru că firma aceasta face un lucru pe care puține firme din Botoșani îl fac, să susțină cultura. Iar ceea ce se întâmplă acum este un act de cultură cu totul și cu totul deosebit. În ce mă privește, am făcut istorie contemporană și sunt oarecum în temă cu ceea ce s-a discutat astăzi”,

Gheorghe Median, istoric

 

Istoricul botoșănean a apelat la rândul său la Nicolae Iorga, cel care spunea, după unirea Basarabiei cu România, că ”ar fi foarte bine ca județele de graniță să aibă o activitate specială, să li se acorde o importanță mare în dezvoltarea economică, în dezvoltarea culturală, pentru ca ele să fie un focar, un prilej să îi atragă pe cei de dincolo”.

 

”Constat că la Botoșani nu prea s-a făcut acest lucru. Iată, Ștefăneștii au rămas tot un târg, deși se cheamă oraș. Sunt lucruri care ar trebui să dea de gândit celor care constată că încă Basarabia nu a revenit la țară și că nu ar trebui să lăsăm să se răcească lucrurile. Ceea ce ați făcut dvs. acum este un lucru care ne înseamnă să reflectăm la o datorie pe care o avem și pe care trebuie să o ducem noi mai departe. Să nu uităm!”,

Gheorghe Median, istoric

 

 

 

Seria conferințelor va continua, în luna iunie cercetătorii Institutului ”A.D. Xenopol” Iași urmând să revină la Botoșani.

 

loading...
Oamenii Academiei și Botoşanii: Tragedia poporului armean, o durere care sângerează și după un secol – GALERIE FOTO
Oamenii Academiei la Botoșani: O nouă conferință sub auspiciile Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”

 

 

Pompierii și-au sărbătorit ziua în cadru inedit cu oficialități și public extrem de numeros – VIDEO & GALERIE FOTO
La 175 de ani de serviciu în slujba comunității, pompierii de pretutindeni sărbătoresc astăzi, 13 septembrie 2023.La Botoșani evenimentul din acest an a avut un aspect aparte.
Ideea ingenioasă a unui director de la Botoșani: I-a adus pe Mickey și Minnie să conducă elevii la clase – VIDEO&FOTO
O festivitate de deschidere de an școlar care a ieșit din tiparele obișnuite, din punctul de vedere al organizării acestor evenimente în anii care s-au scurs de la Revoluție.
Colegiul „Laurian”, deschidere de an școlar cu oficialități și un afacerist de succes: Nimic să nu ne umbrească chipul FOTO & VIDEO
Festivitatea la Colegiul Național „AT Laurian” a început puțin după ora 9:00, după formatul clasic.
Doi directori de spital și un stareț propuși cetățeni de onoare într-o comună de la capătul județului
Ceremonia de înmânare a diplomelor de cetățean de onoare are loc în aceste momente pe scena pe care este în plină desfășurare „Festivalul Omeniei”, aflat la ediția a XVI-a.
Pacienții botoșăneni pentru care NU există locuri în spitale și care plătesc cu VIAȚA
Numărul botoșănenilor care și-au pierdut viața pentru că nu a existat un pat liber într-un spital de specialitate nu este unul extrem de ridicat.Însă acești oameni ar fi avut probabil o șansă la viață dacă problema care persistă la nivel național de decenii întregi ar fi fost rezolvată de guvernanți.
Salariilor directorilor de școli ar putea crește, lider sindical de la Botoșani: Nu a fost stabilit un termen
Liderii sindicatelor din Educație au avut luni, 4 septembrie 2023, o întâlnire la Guvernul României.
ALERTĂ la Botoșani cu boala „copilăriei”: Părinții REFUZĂ vaccinarea, decizie luată de DSP cu „ecouri” de la minister
La nivelul județului Botoșani a fost declanșată o campanie de informare în rândul părinților pentru a fi convinși să-și vaccineze copiii.
Ultimele clipe ale Alexandrei pe patul de spital - MĂRTURIA tulburătoare a medicului care a încercat să o readucă în simțiri - VIDEO
La ora 7:05 Alexandra a trimis ultimul mesaj. Îi era adresat mamei sale căreia i-a spus: „nu am aer”. Aceste cuvinte au devenit simbolul suferinței unei mulțimi de oameni care au rezonat cu durerea familiei și s-au revoltat în fața unui sistem care, pe alocuri, suferă grav.
Copiii Alexandrei plimbați pe rând cu mașina prin oraș, pentru a putea adormi fără mama lor – VIDEO
Primele declarații familiei Alexandrei au fost făcute luni, 29 august 2029 când au avut loc audierile la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Avocata din Iași angajată de familia Alexandrei a făcut DEZVĂLUIRI după prima zi de audieri: Vor fi chemate multe persoane, inclusiv medici și asistenți
Audierile familiei care au avut loc în cursul zilei de marți, 29 august 2023, la 11 zile de la moartea Alexandrei au durat nu mai puțin de opt ore.
Medic cu funcție de conducere în USR Botoșani, demisie după politizarea tragediei Alexandrei
Este vicepreședinte demisionar în cadrul Filialei Uniunii Salvați România (USR) Botoșani.
Ministrul Familiei, vizită inopinată la Botoșani: Cel de la pază nu știa cine sunt / M-a pus să mă legitimezFOTO & VIDEO
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a ajuns la Botoșani într-o vizită neanunțată.
Direcția de Sănătate Publică, ANCHETĂ cu privire la moartea Alexandrei: Pacienta „abandonată” șapte ore pe timpul nopții
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a finalizat raportul preliminar privitor la decesul pacientei Alexandra Ivanov.
Alexandra plânsă de sute de oameni, sicriul ei purtat de preoții veniți să oficieze slujba de înmormântare – VIDEO & GALERIE FOTO
Au venit să fie alături de familia îngenuncheată de durere oameni care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov.Dar și alții care i-au aflat povestea tragică în ultimele zile și care au vrut să fie alături de îndoliați.
„Dreptate pentru Alexandra” REVOLTĂ cu sute de oameni în fața Maternității: Huiduieli, claxoane, bulevard blocat și multă suferință – FOTO &VIDEO
Momente dureroase au loc în această seară în fața Maternității Botoșanii. Oamenii sunt în continuare alături de familia Alexandrei.
Botoșănenii s-au lăsat purtați de ritmurile muzicii, acasă la Eminescu: Cristian Dumitrașcu, Țapinarii și Ada Milea au urcat pe scena de la Ipotești - GALERIE FOTO
O sâmbătă încărcată de cultură și frumos pentru cei peste o mie de botoșăneni prezenți la Festivalul Național de Muzică „Seri Melancolice”.
Seară magică în Centrul Istoric cu Richard Clayderman: Spectacol de clasă, ținute de gală, muzică excepțională și multă eleganță – VIDEO & FOTOGALERIE
A fost probabil una dintre serile care vor rămâne în memoria multora dintre cei care au trăit-o.Prezența marelui pianist Richard Clayderman la Botoșani a ridicat ștacheta așteptărilor publicului botoșănean dar în același timp a dus emoție și magie în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
Centrul Istoric s-a transformat peste noapte: Richard Clayderman a fost la scenă și s-a arătat încântat de Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
Celebrul pianist francez a ajuns deja în Botoșani și a făcut o serie de repetiții cu artiștii din cadrul Filarmonicii de Stat George Enescu.
ASFALT turnat pe cel mai mare teren de fotbal cu suprafață artificială din municipiul Botoșani – FOTOGALERIE
Lucrările la Aventura Parc, complexul de agrement care se construiește pe versantul de la Pacea înaintează în ritm susținut.
Botoșănenii invitați la Festivalul „Seri Eminesciene”, un eveniment cu concursuri și concerte susținute de mari artiști ai României – VIDEO
Festivalul Național de Muzică „Seri Eminesciene” este organizat de Consiliul Județean prin Memorialul Ipotești – Centrul de Studii Mihai Eminescu.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
”Eu cred în continuare că putem ieși din subsol. De la locul 8 în jos clasamentul este strâns. Va fi un campionat echilibrat de la locul 8 în jos, vor fi rezultate strânse. Mai sunt destule etape și trebuie să luăm puncte, ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9707 lei
USD
Dolarul SUA
4.6638 lei
CHF
Francul elveţian
5.1566 lei
GBP
Lira sterlină
5.7329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1483 lei
XAU
Gramul de aur
288.5847 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2573 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2847 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9882 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4561 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2034 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6668 lei
Vremea
astăzi
Botosani
25.3 o C
Dorohoi
22.4 o C
Bucecea
23.8 o C
Darabani
21.8 o C
Saveni
22.7 o C
Ştefăneşti
17.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.