Top News
Ministrul Familiei, vizită inopinată la Botoșani: Cel de la pază nu știa cine sunt / M-a pus să mă legitimezFOTO & VIDEO

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a ajuns la Botoșani într-o vizită neanunțată.

Natalia Intotero susține că s-a prezentat pur și simplu la Palatul Administrativ și a solicitat o întrevedere cu șefii județului.

 

Cum vizita nu a fost anunțată, conform procedurilor, jandarmul de serviciu a procedat la legitimarea sa.

 

„Cel de la pază nu știa cine nu sunt, nu știa cu cine vreau să mă întâlnesc. Am întrebat de dna președinte, de dl prefect. M-au pus să mă legitimez. A fost absolut totul absolut inopinat așa cum am fost și în alte localități. Și este normal să știți să nu fiu încă așa cunoscută pentru că este de datoria noastră să ne facem în primul rând apreciați de către cetățeni atâta timp cât suntem pe aceste funcții vremelnice”

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse 

 

Oficialul ministerial a explicat că derulează mai multe vizite neanunțate în județe ale țării de une primește sesizări de la cetățeni.

 

Și intervine acolo unde este necesar sprijin din partea ministerului pe care îl conduce.

 

„Am primit sesizări din partea societății civile, din partea cetățenilor de rând și vreau să le mulțumesc pentru sprijinul pe care ni-l acordă și efectuăm vizite inopinate. Când am ajuns în județele respectiv am luat legătura, și ieri la Iași, cu directorul Protecției Copilului. Primul lucru am fost la spital, acum am dorit să am o discuție cu dna președintă pentru a afla mai multe elemente dacă poate să furnizeze. Voi efectua câteva vizite, nu știe nimeni unde mă duc, nici măcar dna președintă, am lista cu toate centrele și dorim să ajung în câteva locuri de aici pentru a vedea dacă situația este în regulă”

Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse 

 

Vizita ministrului Familiei la Botoșani are legătură și cu cele două cazuri care au șocat întreaga țară, respectiv „cazul Alexandra” și mama care și-a aruncat copiii de la etaj.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Ministrul Sănătății despre medicii de la Maternitatea Botoșani: Nu știu dacă dormeau sau nu dormeau

 

Botoșănenii rupți în două în 2023, de Ziua Națională a României – VIDEO&GALERIE FOTO
Cea mai importantă zi din an a fost marcată în modul tradițional cu care s-au obișnuit locuitorii municipiului Botoșani.
Botoșaniul abandonat inclusiv de asistații sociali
O treime din populația județului a dispărut în ultimul deceniu, iar statistica îngrijorătoare a ieșit la iveală după recensământul din 2021.
Scandal cu amenințări și vorbe grele între doi directori de la municipiu - Două lucruri sunt omniprezente: hidrogenul și proștii / Ce pot să-i spun unui securist?
Au fost vorbe grele aruncate în ședința de Consiliu Local între doi aleși de la partide diferite, dar aflate în coaliție de guvernare la nivel național.
USR-iștii au dat năvală în plen și au cerut demiterea șefilor de la Apă, cu ei de față – VIDEO 
Ședința ordinară de Consiliu Județean s-a desfășurat într-o manieră liniștită, fără prea multe intervenții din partea aleșilor și cu voturi majoritate pozitive. Singurul moment mai „culminant” a fost la unul dintre ultimele puncte aflate în dezbatere. 
Ultimul loc la fotbal, primul în afaceri: Elsaco este cea mai profitabilă companie din Botoșani – CLASAMENT
Dacă în fotbal Valeriu Iftime traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 10 ani, în business treburile îi merg strună. Săptămâna trecută, la Gala Excelenței în Afaceri, proprietarul FC Botoșani a premiat cele mai performante companii din județ și a început tocmai cu Elsaco Electronic.
FOTOGALERIE Totul până la... carne: Firma cu cea mai mare cifră de afaceri din Botoșani vinde în hipermarketuri și exportă într-o mulțime de țări – CLASAMENT
”Prelucrarea și conservarea cărnii” este obiectul de activitate al SC Doly-Com Distribuție SRL, companie înființată în 2015 care deține mărci precum ”Kravys”, ”Chef de Grill”, ”Chef de Gătit” și ”Ospăț vânătoresC”.
Comisie cu șefi de la CNAIR București pentru un important drum național de la Botoșani – FOTO & VIDEO
Unul dintre drumurile naționale care traversează județul Botoșani a ajuns la final în procesul de modernizare.O comisie amplă cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) dar și de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a marcat momentul.
Un fost șef de instituție amenințat după un control că va fi aruncat într-o groapă din cimitir – VIDEO
A condus această instituție cu atribuții de control și în prezent face parte din corpul de salariați care efectuează verificări la operatorii economici.
Bugetarii nemulțumiți de salarii s-au încăierat în fața prefectului: Eu trebuie să mă duc după un pensionar de 49 de ani / Haideți să nu intrăm în polemici VIDEO
Comisia de Dialog Social de miercuri, 22 noiembrie 2023 a fost transformată într-un teatru de răbufniri între categoriile profesionale care amenință cu întreruperea totală a activității, cele mai multe de săptămâna viitoare.
Bandă „Kiss & Ride” amenajată pe strada Octav Onicescu din Botoșani – GALERIE FOTO
Este un proiect pilot care este preluat după modelul unei primării de sector din capitală, unde traficul este extrem de aglomerat.
Marea împăcare și nu prea: Andrei și Iftime s-au îmbrățișat la bal și în câteva minute au început iar să se supere – GALERIE FOTO
A XXX – a ediție a Balului Oamenilor de Afaceri, devenit în 2023 Gala Excelenței în Afaceri, a fost săracă în oameni politici. Singurii lideri botoșăneni de partid, de rang înalt, prezenți la eveniment, au fost prefectul Sorin Cornilă și primarul Cosmin Andrei.
Șefii de la Consiliul Județean alături de conducerea Spitalului Mavromati și părintele protopop au inaugurat o spălătorie – VIDEO&FOTO
Este vorba despre spălătoria de la Maternitate care a fost inaugurată cu mare fast după trei luni de lucrări.
Două instituții, un țel comun: Protestele s-au extins pe treptele „fostei direcții a muncii”, pensiile și alocațiile „în pericol” – VIDEO & GALERIE FOTO
Grupul de protestatari de pe treptele instituției din centrul orașului s-a mărit în cea de-a noua zi de proteste.
Candidații AUR pentru Parlamentul European au găsit la Botoșani cel mai curat aer și s-au lăudat cu personalitățile locale – VIDEO & GALERIE FOTO
A fost un eveniment care s-a desfășurat aproape fără public.Iar asta poate însemna că fie AUR Botoșani și-a pierdut organizatorii, fie în jurul acestui partid nu mai există aceeași simpatie din partea electoratului.
ULTIMATUM de la Județ pentru liberalii de la municipii: În maxim o lună trebuie să vină cu candidații la primăriile Botoșani și Dorohoi, surpriză pe circuit la capitala județului
Biroul Politic Județean (BPJ) a adoptat joi o hotărâre prin care a fixat un termen organizației PNL Botoșani să propună un candidat pentru Primărie. Decizia a fost luată în lipsa președintelui filialei municipale, Cristian Achiței și a prim-vicepreședintelui, Cătălin Flutur, care nu au răspuns convocării.
Femeia din Botoșani care NU trebuie să fie mamă: A născut trei copii cu afecțiuni genetice rare, doi au murit deja
Este vorba despre o familie din județul Botoșani care este monitorizată de serviciile de asistență socială și care trăiește mai ales din donații.
Angajații „exploatați” ai sistemului: 2.200 de lei pe lună, cu muncă peste program dar și în weekend – VIDEO & GALERIE FOTO
O altă formă a Cenușăresei din sistemul public o reprezintă fără doar și poate, angajații acestei instituții.
Medici experți din București în dosarul Alexandra pentru expertiza medico-legală, unul dintre ei solicită examen toxicologic
Dosarul de urmărire penală constituit în urma decesului pacientei Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani care a murit în Maternitatea Botoșani intră într-una dintre etapele care ar putea fi decisive pentru anchetatori.
O nouă modă: Sătenii vin până în oraș cu gunoaie de grajd și alte deșeuri și le aruncă prin Botoșani
Montarea unor camere de supraveghere la platformele de colectare, dar și colaborarea cu asociațiile de proprietarii și cu vecinii, au permis companiei de salubrizare a Consiliului Local să descopere un alt fenomen, care se petrece de obicei la periferie.
Tupeu și nesimțire în stare pură: După ce a acceptat demisiile lui Firea și Budăi, Ciolacu îi spală pe amândoi - Nu au avut nicio treabă cu azilele groazei!
La aproape patru luni după ce a demisionat din fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) din cauza scandalului din căminele de bătrâni și i-a acceptat-o pe loc, premierul Marcel Ciolacu îi ia apărarea lui Marius Budăi.
Tu îți Bati joc de inteligenta botoșănenilor? Nu va este Rușine sa umblați cu asemenea aberații? Inopinat au venit si ceilalti? Toată apa de pe Dunăre nu-ți spală numirea de la spital unde a murit in chinuri o mămica. Demisia! Rapid!
24 august 2023, 14:13
Tu îți Bati joc de inteligenta botoșănenilor? Nu va este Rușine sa umblați cu asemenea aberații? Inopinat au venit si ceilalti? Toată apa de pe Dunăre nu-ți spală numirea de la spital unde a murit in chinuri o mămica. Demisia! Rapid!
24 august 2023, 12:27
Așa și?Ce ai fi vrut, să- ți pună dl subofițer, covor roșu?Este o instituție...dacă cunoști termenul, cu pază asigurată de IJJAu regulamente, proceduri și reguli de respectat!Ce scrie pe fruntea ta că ești ministru?Și chiar dacă scrie, sunteți cumva deasupra legii?De fapt asta credeți voi!
24 august 2023, 12:14
Jandarmul si-a facut treaba, d-na ministru ramane de vazut...
24 august 2023, 12:04
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.9 o C
Dorohoi
0.2 o C
Bucecea
-0.7 o C
Darabani
-0.9 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.