Top News
Concurs pentru un post de director ANULAT de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava

Decizia a fost luată de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava care au menținut practic sentința pronunțată în urmă cu jumătate de an de Tribunalul Botoșani.

Punct și de la capăt

 

Magistrații au respins recursul formulat de spital și astfel au anulat concursul care a avut loc pentru ocuparea funcției de director al Spitalului de Pneumoftiziologie Botoșani, în vara anului trecut.

 

Atunci au candidat Costel Lupașcu (PSD) și Cristina Bahrin (PNL). Primul a fost declarat cîștigător, iar contracandidata sa a deschis o acțiune în instanță prin care a solicitat anularea  

concursului și reluarea procedurii de organizare a acestuia întrucât nu au fost respectate condițiile legale de formă și fond a afișării rezultatelor selecției dosarelor în termenele prevăzute.

 

Tribunalul Botoșani a dat curs solicitării iar Curtea de Apel Suceava a avut o poziție similară.

Actualul director al Spitalului „TBC” din subordinea Primăriei spune că, deocamdată așteaptă să-i fie comunicată decizia în mod oficial.

Ulterior, prin dispoziție, primarul Cosmin Andrei trebuie să numească un director interimar.

 

„Așteptăm să vină hotărârea Curții și atunci, la loc comanda. Se dă dispoziție de primar, se face concurs, nu e nicio problemă. Exact aceeași discuție din urmă cu jumătate de an, deci nu este niciun fel de problemă, mergem înainte. Se organizează concurs, fără nicio problemă”,

Costel Lupașcu, director Spitalul de Pneumoftiziologie

 

Un candidat cu șanse zero (?!)

 

Actualul manager recunoaște că a fost o „greșeală de procedură” însă pe de altă parte, chiar cu un alt concurs își vede asigurată continuitatea pe postul de conducere: „Din punctul meu de vedere putem da încă unul, încă două, încă nouă concursuri că rezultatul, dacă candidează ea, îl știm”.

 

„Suntem într-o coaliție”

 

De cealaltă parte, Cristina Bahrin susține că așteaptă cu interes nominalizarea primarului pentru un nou director, în condițiile în care Costel Lupașcu nu ar mai îndeplini condițiile legale.

 

„În primul rând trebuie numit un alt interimar. Pentru că Costel Lupașcu nu mai poate să fie interimar, el a depășit mandatul legal. Legea spune clar că interimatul se poate face pentru 3 luni cu posibilitate de prelungire pentru încă 6 luni. Până la maximum 6 luni, este în legea sănătății, el este sub incidența legii sănătății. Trebuie numit altcineva în afară de Costel Lupașcu care nu mai îndeplinește condițiile legale, după care se organizează, sigur, un nou concurs”,

Cristina Bahrin, fost director al Spitalului de Pneumoftiziologie

 

 

Cât despre depunerea candidaturii la următorul concurs, fosta șefă de la „TBC” spune că: „E prematur să mă pronunț acum dar mi se pare absolut normal și având în vedere că eu am fost ultimul manager numit legal acolo, aștept cu interes numire unui interimar”.

Întrebată dacă se așteaptă ca primarul să o nominalizeze pentru interimat, Cristina Bahrin a răspuns cu o întrebare: „De ce nu?” și a explicat că, într-o cheie politică ar putea fi luată în calcul: „Suntem într-o coaliție, aici nu văd, spune undeva că trebuie să fie PSD sau PNL?”.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
LOVITURĂ de teatru: Concursul pentru șefia Spitalului TBC a fost ANULAT de instanță

 

 

USR-iștii au dat năvală în plen și au cerut demiterea șefilor de la Apă, cu ei de față – VIDEO 
Ședința ordinară de Consiliu Județean s-a desfășurat într-o manieră liniștită, fără prea multe intervenții din partea aleșilor și cu voturi majoritate pozitive. Singurul moment mai „culminant” a fost la unul dintre ultimele puncte aflate în dezbatere. 
Ultimul loc la fotbal, primul în afaceri: Elsaco este cea mai profitabilă companie din Botoșani – CLASAMENT
Dacă în fotbal Valeriu Iftime traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 10 ani, în business treburile îi merg strună. Săptămâna trecută, la Gala Excelenței în Afaceri, proprietarul FC Botoșani a premiat cele mai performante companii din județ și a început tocmai cu Elsaco Electronic.
FOTOGALERIE Totul până la... carne: Firma cu cea mai mare cifră de afaceri din Botoșani vinde în hipermarketuri și exportă într-o mulțime de țări – CLASAMENT
”Prelucrarea și conservarea cărnii” este obiectul de activitate al SC Doly-Com Distribuție SRL, companie înființată în 2015 care deține mărci precum ”Kravys”, ”Chef de Grill”, ”Chef de Gătit” și ”Ospăț vânătoresC”.
Comisie cu șefi de la CNAIR București pentru un important drum național de la Botoșani – FOTO & VIDEO
Unul dintre drumurile naționale care traversează județul Botoșani a ajuns la final în procesul de modernizare.O comisie amplă cu reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) dar și de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a marcat momentul.
Un fost șef de instituție amenințat după un control că va fi aruncat într-o groapă din cimitir – VIDEO
A condus această instituție cu atribuții de control și în prezent face parte din corpul de salariați care efectuează verificări la operatorii economici.
Bugetarii nemulțumiți de salarii s-au încăierat în fața prefectului: Eu trebuie să mă duc după un pensionar de 49 de ani / Haideți să nu intrăm în polemici VIDEO
Comisia de Dialog Social de miercuri, 22 noiembrie 2023 a fost transformată într-un teatru de răbufniri între categoriile profesionale care amenință cu întreruperea totală a activității, cele mai multe de săptămâna viitoare.
Bandă „Kiss & Ride” amenajată pe strada Octav Onicescu din Botoșani – GALERIE FOTO
Este un proiect pilot care este preluat după modelul unei primării de sector din capitală, unde traficul este extrem de aglomerat.
Marea împăcare și nu prea: Andrei și Iftime s-au îmbrățișat la bal și în câteva minute au început iar să se supere – GALERIE FOTO
A XXX – a ediție a Balului Oamenilor de Afaceri, devenit în 2023 Gala Excelenței în Afaceri, a fost săracă în oameni politici. Singurii lideri botoșăneni de partid, de rang înalt, prezenți la eveniment, au fost prefectul Sorin Cornilă și primarul Cosmin Andrei.
Șefii de la Consiliul Județean alături de conducerea Spitalului Mavromati și părintele protopop au inaugurat o spălătorie – VIDEO&FOTO
Este vorba despre spălătoria de la Maternitate care a fost inaugurată cu mare fast după trei luni de lucrări.
Două instituții, un țel comun: Protestele s-au extins pe treptele „fostei direcții a muncii”, pensiile și alocațiile „în pericol” – VIDEO & GALERIE FOTO
Grupul de protestatari de pe treptele instituției din centrul orașului s-a mărit în cea de-a noua zi de proteste.
Candidații AUR pentru Parlamentul European au găsit la Botoșani cel mai curat aer și s-au lăudat cu personalitățile locale – VIDEO & GALERIE FOTO
A fost un eveniment care s-a desfășurat aproape fără public.Iar asta poate însemna că fie AUR Botoșani și-a pierdut organizatorii, fie în jurul acestui partid nu mai există aceeași simpatie din partea electoratului.
ULTIMATUM de la Județ pentru liberalii de la municipii: În maxim o lună trebuie să vină cu candidații la primăriile Botoșani și Dorohoi, surpriză pe circuit la capitala județului
Biroul Politic Județean (BPJ) a adoptat joi o hotărâre prin care a fixat un termen organizației PNL Botoșani să propună un candidat pentru Primărie. Decizia a fost luată în lipsa președintelui filialei municipale, Cristian Achiței și a prim-vicepreședintelui, Cătălin Flutur, care nu au răspuns convocării.
Femeia din Botoșani care NU trebuie să fie mamă: A născut trei copii cu afecțiuni genetice rare, doi au murit deja
Este vorba despre o familie din județul Botoșani care este monitorizată de serviciile de asistență socială și care trăiește mai ales din donații.
Angajații „exploatați” ai sistemului: 2.200 de lei pe lună, cu muncă peste program dar și în weekend – VIDEO & GALERIE FOTO
O altă formă a Cenușăresei din sistemul public o reprezintă fără doar și poate, angajații acestei instituții.
Medici experți din București în dosarul Alexandra pentru expertiza medico-legală, unul dintre ei solicită examen toxicologic
Dosarul de urmărire penală constituit în urma decesului pacientei Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani care a murit în Maternitatea Botoșani intră într-una dintre etapele care ar putea fi decisive pentru anchetatori.
O nouă modă: Sătenii vin până în oraș cu gunoaie de grajd și alte deșeuri și le aruncă prin Botoșani
Montarea unor camere de supraveghere la platformele de colectare, dar și colaborarea cu asociațiile de proprietarii și cu vecinii, au permis companiei de salubrizare a Consiliului Local să descopere un alt fenomen, care se petrece de obicei la periferie.
Tupeu și nesimțire în stare pură: După ce a acceptat demisiile lui Firea și Budăi, Ciolacu îi spală pe amândoi - Nu au avut nicio treabă cu azilele groazei!
La aproape patru luni după ce a demisionat din fruntea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) din cauza scandalului din căminele de bătrâni și i-a acceptat-o pe loc, premierul Marcel Ciolacu îi ia apărarea lui Marius Budăi.
O doctoriță stomatolog din Iași a renunțat la aglomerarea urbană ca să trateze copii la Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO
Va activa la cel de-al treilea cabinet stomatologic școlar deschis în municipiul Botoșani.
Foști capi ai județului, actuali oficiali și asistență numeroasă pentru fostul protopop al Botoșaniului – VIDEO & GALERIE FOTO
Evenimentul a fost creat în jurul părintelui Grigore Diaconu care a devenit cetățean de onoare al municipiului Botoșani, la propunerea viceprimarului Liviu Toma.
IMAGINILE surprinse în Lidl de Protecția Consumatorilor făcute publice, amenzi uriașe pentru produse stricate și mizerie – VIDEO&FOTO
La o săptămână distanță de la efectuarea controalelor în cele patru magazine Lidl din Botoșani, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) au transmis în mod oficial rezultatele verificărilor.
Se compară brancardierul cu doamna Bahrin, care a absolvit o facultate adevărată? Ciuma roșie promovează doar analfabeții slugarnici...Ciolacu are și el studii ,,absolvite” după șură...
24 noiembrie 2022, 16:27
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
3.3 o C
Dorohoi
1.7 o C
Bucecea
3.0 o C
Darabani
1.2 o C
Saveni
3.0 o C
Ştefăneşti
11.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.