Îi vezi deseori umblând pe ulițele satelor cu sacoșe pline de cărți sau cu ajutoare pentru sărmani. Un profesor cu doctorat în Teologie și un campion mondial la karate ne predau cea mai frumoasă lecție: înainte de a căuta medici, ingineri sau învăţători străluciţi, o ţară are nevoie de oameni buni.
La Școala din Rădăuți - Prut, județul Botoșani, oamenii sfințesc locul. Fie că sunt profesori sau elevi, fie că se află în sala de clasă sau pe terenul de sport, fie că învață despre a fi sau despre a avea.
”Omul credincios se aseamănă copiilor, râde cu lacrimi pe obraz”, spunea Ernest Bernea și privindu-l pe Vasile Postolachi gândul rostogolește un singur cuvânt: bucurie. Pentru că, dincolo de vorba bună, în profesorul de religie există ceva mai puternic și poate și mai statornic: inima bună.
A absolvit Facultatea de Teologie la Iași, acolo unde a obținut mai târziu și doctoratul, cu teza ”Fecioara Maria în tradiția biblică și coranică – Abordare biblico-omiletică”. Ar fi putut deveni preot, dar a ales să fie profesor. A lăsat în urmă orașul universitar pentru a se întoarce acasă, pe malul Prutului. Vorba dulce-moldovenească, cu un zâmbet agățat mereu în colțul gurii, cu ochelarii dincolo de care se pitesc ochii înlăcrimați de emoția zilelor. El este Vasile Postolachi. ”Un simplu profesor de religie”, ne spune cu o bucurie ce îmbracă imediat haina smereniei.
”Mă regăsesc în această profesie, spun cu toată sinceritatea. Când eram copil îmi doream foarte mult să devin preot, chiar de când eram micuț improvizam pe acasă biserici, cu copiii de pe strada mea făceam slujbe... Dar după ce am crescut m-am regăsit mai mult în mijlocul copiilor. Aici am simțit că am șansa de a retrăi copilăria. Și e mult mai simplu de lucrat cu copiii decât cu oamenii mari. Dar nu e bătut nimic în cuie, până la urmă Dumnezeu rânduiește. Dacă El te cheamă...”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
În urmă cu câțiva ani, toată România afla de profesorul de religie din nordul țării care făcuse împrumut în bancă pentru a-și duce elevii în excursie. Și-a donat și bursa de la doctorat, a adunat bani de pe unde a putut pentru a aduce un zâmbet acolo unde nici măcar soarele nu mai pătrundea. Vestea s-a răspândit repede, toate ziarele și televiziunile i-au bătut la poartă. Părerile erau împărțite: pe de o parte, spuneau unii, fapta bună nu se face cu vizibilitate. Pe de alta, răspundeau alții, vizibilitatea te ajută să crești fapta bună, să aduni mai multe ajutoare și astfel să sprijini mai mulți sărmani. Profesorul de religie a ales, între cele două, bunul simț și aleasa creștere. Adică, spune el, binele trebuie recunoscut atunci când cineva te ajută să îl dai mai departe.
”Trebuie făcută clar o distincție. Atunci când faci ceva în nume personal trebuie să știți doar tu și Dumnezeu. Dar în momentul în care lucrezi cu banul omului trebuie în primul rând să oferi transparență. Ne gândeam că vrem să continuăm proiectele și inevitabil te izbești de partea financiară. Și atunci am fost nevoit să fac asta. M-am gândit mult și mi-am spus că totul este în folosul proiectului, iar Dumnezeu va judeca mai departe. Dacă lucrezi cu banul omului neapărat trebuie să oferi transparență, mai ales că trăim într-o lume în care încrederea este atât de ușor de pierdut”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
Are încredere în oameni cu o naivitate de care nu se rușinează. ”Am simțit de foarte multe ori mâna lui Dumnezeu”, spune Vasile Postolachi și ochii prind din nou să strălucească în lacrimă.
”De foarte, foarte multe ori s-a întâmplat să nu mai văd nicio ieșire, să spun: gata, nu mai mergem înainte. Și imediat apărea mâna lui Dumnezeu care mă determina să merg înainte”.
.jpg)
Serios și totuși purtând pe chip o blândețe a copilăriei târzii, ager în privire și parcă mereu ”în gardă”, profesorul de sport își poartă tinerețea cu demnitatea sportivilor aflați sus, pe culmile marilor performanțe. Însă impresionează la Vlad Pamfil o maturitate duioasă, o disponibilitate umană rar întâlnită în zilele noastre.
Înainte de a fi profesor de sport, Vlad Pamfil este campion mondial. Singurul botoșănean inclus în clasamentul mondial al WKF (World Karate Federation), unde în prezent se află pe locul 167. Un clasament realizat strict pe baza rezultatelor obținute de sportivi în competițiile recunoscute de Federația Mondială de Karate, organism cu aproape 200 de țări membre. WKF este, de altfel, și singura organizație de karate recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic. Iar numărul românilor incluși în acest clasament este mai mic decât degetele celor două mâini...
.jpg)
Campionul la karate a devenit, din septembrie 2022, profesor de sport la Școala Rădăuți - Prut. A primit postul după examenul de Titularizare și a plecat pe malul Prutului.
A simțit Vasile Postolachi mâna lui Dumnezeu atunci când l-a întâlnit pe Vlad Pamfil?
”Da, am simțit! Eu, de felul meu, sunt un om naiv, dar mulțumesc lui Dumnezeu că intuiția nu mă păcălește. Din momentul în care colegul Vlad Pamfil a venit la noi la școală, la Rădăuți - Prut, am simțit că e un om cu care poți face treabă. Din primele zile chiar l-am întrebat dacă vrea să se implice în proiectul nostru, ”Cartea unește inimi”, a spus ”da” și iată-ne, deja avem câteva activități desfășurate și cu ajutorul lui Dumnezeu nădăjduim să mai facem”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
La început, nimeni nu știa nimic despre tânărul care le-a pășit pragul școlii și s-a prezentat simplu: ”profesorul de sport”.
”Cea mai mare bucurie a mea este că eu l-am cunoscut pe Vlad înainte de a ști cine este el. M-am bucurat enorm să îi văd modestia. Asta mi-a și demonstrat, o dată în plus, că intuiția nu mă păcălește. Dar mai mult mi-a bucurat sufletul modestia lui. Faptul că nu a venit la noi în școală să ne spună: iată, eu sunt campion mondial. S-a prezentat doar: eu sunt profesorul de sport. Cred că după vreo lună, când ați realizat acel interviu, atunci am văzut cine este Vlad Pamfil”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
Pentru Vlad Pamfil, în schimb, este pentru prima dată când se implică în astfel de proiecte. De la ”Cartea unește inimi”, derulat pe ambele maluri ale Prutului, până la acțiunile de ajutorare a persoanelor vulnerabile.
”Este un efort care din afară nu se vede! Totul începe cu planificarea activităților, unde anume mergem, de câți bani dispunem pentru o activitate, ce premii oferim, ce diplome... Trebuie toate gândite. Te schimbă aceste activități, pentru că una este să te implici cu adevărat și alta este să privești doar din exterior. Când ajungi în momentul în care se desfășoară activitatea și vezi că totul iese cum trebuie te simți împlinit. Este o satisfacție și în plan personal”,
Vlad Pamfil, profesor de sport Școala Rădăuți – Prut
.JPG)
Venirea în școală a unui campion la karate a schimbat și percepția asupra abordării, a adăugat componenta sportivă, astfel că acțiunile au căpătat o altă complexitate. Așa s-a ajuns la ”Mens sana in corpore sano”, de pildă.
”Bucuria pe care o oferi copiilor este molipsitoare! Când am avut activitatea în Republica Moldova, ”Mens sana in corpore sano”, eram așa de bucuroși, nu ne puteam stăpâni bucuria văzându-i și pe ai noștri, și pe cei din Republica Moldova, inclusiv profesori participanți, plini de bucurie... Prezența lui Vlad îi motivează și pe copii, ne motivează și pe noi și mă bucură că am găsit un om cu care să ne ducem mai departe proiectele, pentru noi contează enorm de mult. Dacă la ”Masa bucuriei” am un om de nădejde, un antreprenor din Darabani, pe domnul Andrei Nenișcă, la ”Cartea unește inimi” îl am pe Vlad Pamfil. Contează foarte mult, în primul rând, să ai cu cine te sfătui, un om sincer, un om care să te aducă cu picioarele pe pământ, pentru că eu sunt mai naiv de fel...”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
Ei sunt acum profesorii-de-fapte-bune. Religia și sportul, inimă lângă inimă.
”Când am ajuns prima dată la școală la Rădăuți - Prut eram foarte speriat. Dacă nu era Vasile Postolachi nu cred că mă descurcam... Mi-a dat curaj, m-a sprijinit cu orice am avut nevoie, a fost un om deschis. Am avut emoții la proiectul ”Cartea unește inimi”, chiar și la momentele artistice ale celor din Republica Moldova. Și domnul profesor avea emoții când fetele din corul nostru cântau, și eu aveam emoții... Pentru toți, inclusiv părinții, toți trăiam momentul...”,
Vlad Pamfil, profesor de sport Școala Rădăuți – Prut
”Cartea unește inimi”, ”Masa bucuriei”, ”Mens sana in corpore sano”... Unele proiecte trec frontiera, altele dărâmă granițele sufletești. Și astfel se face că, într-o comunitate rurală din margine de lume, doi profesori și un antreprenor, alături de directoarea școlii, reușesc să mai aline duritatea zilelor și frigul sufletesc în care se zbat zeci de oameni.
”Proiectul ”Cartea unește inimi” este din 2017. L-am gândit pentru anul centenarului, 2018, dar când Dumnezeu rânduiește... Am stagnat în perioada pandemiei, când am făcut mai mult online. Dar anul acesta Vlad Pamfil a fost motorul care a repornit totul. Faptul că am găsit un coleg care să spună ”Da” cu toată sinceritatea mi-a dat curaj. Și am repornit cu aceleași idei de la început, în sensul de a face activități comune. În preajma Crăciunului am derulat activitatea de educație fizică și religie în Republica Moldova, cu elevi de la noi și de dincolo, cu ajutorul lui Dumnezeu sperăm ca în preajma Paștelui să facem la noi o activitate sport-religie cu elevi de pe ambele maluri ale Prutului. Și ne-am bucurat foarte mult să avem sprijinul atât al Inspectoratului Școlar Botoșani, cât și al Inspectoratului din Republica Moldova. Vineri, când am fost împreună cu Vlad Pamfil să ne semneze proiectul am fost uimiți de cât de bucuroși ne-au primit în Republica Moldova, încântați de faptul că dorim să colaborăm, să unim ambele maluri de Prut în activități comune”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
Își amintește și astăzi cum în 2017, când a mers pentru prima dată peste Prut, și-a spus: ”Doamne, prima școală care îmi iese în cale, aceea va fi aleasă de tine să încep”.
Oamenii au fost rezervați la început, după cum aveau să recunoască peste ani, pentru că prea mulți veneau din România doar pentru un contract de parteneriat și atât. Însă astăzi, după șase ani, cartea nu doar că a unit inimi, a creat prietenii, a pus cărămizi la temelia multor destine.
Mulți dintre copiii de odinioară, dintre adolescenții de ieri, s-au întors în poveste pentru a fi de ajutor.
”Foarte mulți dintre foștii noștri elevi, care acum sunt prin străinătate, s-au implicat de foarte multe ori în proiectul ”Masa bucuriei”. Își aminteau cum mergeau în preajma sărbătorilor să îi vizităm pe cei bătrâni, iar acum doresc să fie parte din această bucurie. Un fost elev, de pildă, care provenea dintr-un mediu defavorizat, prin proiectul nostru a avut motivația de a merge mai departe, de a dori să iasă din acest mediu. Asta ne dorim noi pe termen lung, să îi ajutăm pe cei fără posibilități să lupte, să fie motivați să iasă din acel mediu... Şi să creadă într-o lume mai bună! Sigur, au fost și eșecuri, dar și un singur caz dacă ne iese e o mare bucurie, că ai reușit să contribui cumva la un viitor mai bun pentru un copil”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
Profesorul de fapte bune, așa cum i se spune deseori, știe că religia se predă mai întâi cu sufletul și apoi cu manualul. Vasile Postolachi vrea să clădească în primul rând oameni, iar pentru asta este nevoie de credință.
”Sunt conștient că ceea ce le predăm se uită. Dar dacă îi văd că sunt deschiși să facă bine, și mă bucur mai ales să aud când îmi povestesc că fac bine și apoi binele li se întoarce... Ei au învățat că, atunci când dai, Dumnezeu îți dă din altă parte, poate chiar mai mult. E îmbucurător apoi când, peste ani, foștii elevi se întorc pentru a participa și ei la facerea de bine”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
La fel ca religia, și educația fizică vine la pachet cu exemplul personal. Profesorul care va practica ceea ce predă va fi mereu un mentor bun pentru elevii săi. Mai ales într-o școală din mediul rural, unde dotările materiale lipsesc mai totdeauna.
”Ne descurcăm cu ce avem. La orice fel de exerciții găsim soluții. Dacă vrei, poţi. În special la Educație fizică, dacă nu au o bază materială, copiii sunt mai dornici să se implice. În orașe copiii poate au de toate, dar se întâmplă să nu aibă chef de oră... Cei de aici mereu sunt dornici de sport”,
Vlad Pamfil, profesor de sport Școala Rădăuți – Prut
”Omul sfințește locul!”, completează profesorul de religie.
Iar acesta pare să fie un laitmotiv în orice domeniu, mai ales acolo unde factorul uman devine definitoriu.
Fără o logistică sofisticată, fără susținere financiară sau buget de miliarde. Doar cu oameni-de-fapte bune, profesori și elevi laolaltă. Așa se derulează de o vreme proiectul cel mai important al profesorului de religie: ”Masa bucuriei”. În anul 2023, lumea satului înseamnă, în primul rând, oameni singuri. Bătrâni fără copii, copii departe de părinți...
”Prin proiectul ”Masa bucuriei”, în fiecare săptămână mergem cu o masă caldă la 60 de persoane, copii și bătrâni, din mai multe sate. Vara avem 90 de persoane, iarna avem 60. Ne așteaptă cu lacrimi în ochi. Dincolo de meniul pe care îl ducem, faptul că cineva le calcă pragul bătrânilor singuri e mare lucru. Nu doar mâncare oferim, când putem, oferim și alte ajutoare, mai ales pentru încălzire. Ca peste tot în România, din păcate, mulți sunt plecați în afară. Cei mai mulți bătrâni pe care noi în vizităm la ”Masa bucuriei” sunt singuri, fie le-au murit copiii, fie le-au murit soții sau nu au avut copii. Este foarte trist. Dar măcar o dată pe săptămână le aducem o lacrimă de bucurie. În Vlad am găsit un frate și prieten de nădejde în proiectul ”Cartea unește inimi”, la fel cum în Andrei am găsit un frate și prieten de nădejde în proiectul ”Masa Bucuriei”, cărora vreau să le mulțumesc pe această cale”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
După experiența de atâția ani, atât prin natura faptelor, dar și prin natura organizării atâtor evenimente, ce ar putea face statul român și nu face?
”Mi-aș dori foarte mult ca statul să nu uite de oamenii bătrâni, de oamenii singuri, să îi încurajeze pe copii, pentru că orice copil are un vis. Iar cei mai mulți renunță din cauza faptului că părinții nu au posibilități sau nu văd nicio ieșire. Deci să îi ajute pe copii să își urmeze visul și să nu îi uite pe bătrânii singuri”,
Vasile Postolachi, profesor de religie Școala Rădăuți – Prut
Există șansă și neșansă, există privilegiul de a te fi născut la locul potrivit?
”Eu sunt de părere că poți să ai tot ce trebuie și cu toate acestea să eșuezi. Depinde tot de tine și de oamenii pe care îi ai în jur. Dar în zonele sărace este greu. Îmi amintesc cum am avut colegi la școală foarte inteligenți, dar nu au avut posibilități. Însă până la urmă au reușit, chiar dacă mai greu”,
Vlad Pamfil, profesor de sport Școala Rădăuți - Prut
Pentru a fi bun nu e de ajuns să nu provoci răul. Lipsa de acțiune, neimplicarea, pasivitatea sau ochii închiși nu te fac un om bun, ci doar unul absent din viața aproapelui. Vasile Postolachi și Vlad Pamfil ne învață că facerea de bine presupune timp, generozitate, bani, efort și multă răbdare. O lecție care nu are nevoie de manual!
Urmărește-ne și pe Google News
