Instituția de cultură invită toți botoșănenii în acest sfârșit de săptămână la premiera spectacolului „L.M.A.”, de Selma Dragoș, regia Delia Gavlițchi.
Sâmbătă, 14 septembrie și duminică, 15 septembrie de la ora 18:00, Teatrul „Mihai Eminescu” vă invită la Casa Tineretului, Bulevardul Mihai Eminescu nr.48 la premiera spectacolului „L.M.A.” de Selma Dragoș.
Din distribuția spectacolului fac parte: Dana Bucătaru, Andreea Moțcu, Cezar Amitroaei, Lidia Uja, Ioan Crețescu, Alexandra Vicol, Laura-Alexandra Purice și Eric Cracană.
O trupă de actori binevoitori invită doi adolescenți să contribuie la realizarea unui spectacol de teatru despre adolescență.
Dezacordurile încep repede. Adulții, convinși că știu mai bine cum stau lucrurile cu adolescența, căci au trecut deja de mult prin ea, iar ce urmează e dramatic. Tot mai dramatic.
Cine știe mai bine? Cine greșește?
Oare toate familiile seamănă între ele?
Chiar și cele imaginare?
„Am fost pentru prima dată la Botoșani în noiembrie anul trecut (2023). Am fost în primul rând impresionată de elevii cu care m-am întâlnit - prompți, încrezători, amuzanți, răbdători cu un adult care întreba, din perspectiva unei mame autoare de teatru, despre lucrurile care fac vârsta adolescenței atât de dificilă pentru cei care o trăiesc și atât de temută de părinți și profesori, care asistă la ea. Multe din incidentele si elementele din text vin din aceste întâlniri. Laura Purice și Eric Crăcană au contribuit nu doar cu idei, feedback și “definiții”, ci au devenit și actori în spectacolul care sper că le seamănă.
Le mulțumesc și celorlalți adolescenți botoșăneni cu care m-am întâlnit și sper să fie mulțumiți de ce am făcut cu ce mi-au dat. Eu cred că generația asta de copii sunt mai capabili decat cei de dinainte să se detașeze de ce li se întâmplă. De-asta sunt asa înspăimântători pentru adulți - vorbesc uneori cu luciditatea unui adult. Sarcasmul asta al lor e o distanță pe care o înghițim greu, ca părinți. Cum să mai joci rolul de părinte cu copiii ăștia?”, a declarat Selma Dragoș.
Prețul unui bilet este de 36 lei, iar 18 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Biletele se găsesc la Agenția teatrală:
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Deputatul Costel Șoptică și-a învățat lecția zilei: Banii dictează – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024