Pentru a doua oară în acest an părintele Ciprian Grădinaru ajută comunitatea în care s-a născut și a copilărit.
Este supranumit „Chirurgul sufletelor” tocmai datorită campaniilor umanitare pe care le inițiază pentru ajutorarea celor mai puțin norocoși.
În aceste zile în comuna sa natală Hlipiceni a ajuns pentru a doua oară campania „Sănătate pentru sate”, desfășurată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale.
Peste 120 de persoane au fost consultate gratuit de medici specialiști.
Acțiunea din cadrul campaniei „Sănătate pentru sate” a fost sprijinită atât de preotul din comunitate cât și autoritățile locale.
Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății.
În urma consultațiilor, medicii au depistat pacienți cu patologii severe.
Echipa este formată din 35 de voluntari dintre care 27 personal medical.
Toate aceste activități, desfășurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale, se derulează la inițiativa și sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.
Cercuri pastorale organizate în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Construirea blocului de locuințe de serviciu pentru specialiști, scoasă la licitație de ANL
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Cine poate beneficia de ser antigripal şi HPV gratuit: LISTA vaccinurilor decontate prin CNAS
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 13, 2024