Crima a avut loc în urmă cu 16 ani și a fost săvârșită de doi studenți, respectiv Vlad Irimia Scurtu și Alina Horeanu.
Vlad Irimia Scurtu, studentul din Suceava care, în 2007, a ucis un om de afaceri din Botoșani, crimă la care a participat și prietena lui de atunci, Alina Mihaela Roșca (fostă Horeanu, fostă Stoian), a cerut instanței eliberarea condiționată.
O instanță a Judecătoriei Târgu Jiu a respins cererea solicitantului care din 2021 urmează cursurile Universității Constantin Brâncuși, pe specializarea Drept. Trebuie menționat că Scurt a fost admis la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu deși a fost condamnat definitiv după fapta din 2007 și a fost băgat în temniță.
„Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul S.I.V. în prezent deținut în Penitenciarul Târgu Jiu. Stabilește termen de reînnoire a cererii sau propunerii la data de 18 octombrie 2023”,
Se arată în decizia instanței
Judecătorii l-au condamnat definitiv pe Vlad Irimia Scurtu la 23 de ani de temniță, iar prietena de atunci a suceveanului a primit 20 de ani de închisoare. Alina Mihaela Horeanu era studentă la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
Prietenul ei, Vlad Irimia Scurtu, era student al Facultății de Informatică. Conform anchetatorilor, Horeanu și Scurtu au plănuit să-l omoare pe un afacerist, directorul unei firme din Botoșani, cu care tânăra ar fi avut o relație după ce s-au cunoscut pe internet.
Potrivit planului, cei doi l-au atras pe afacerist în Iași, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuțit, dar și mai multe lovituri cu o bâtă de baseball.
Oamenii legii au afirmat că cei doi studenți au decis să scape de cadavru și, pentru că nu puteau să facă acest lucru singuri, au chemat în ajutor doi prieteni. Cadavrul afaceristului a fost dus într-o pădure, unde a fost acoperit cu pământ.
La sfârșitul lunii aprilie 2007, polițiștii au descoperit cadavrul, iar autorii faptei au fost reținuți și, ulterior, arestați. Dacă Vlad Irimia Scurtu este încă după gratii, Alina Mihaela Roșca (fostă Horeanu, fostă Stoian) a fost liberată în cursul anului trecut. Judecătoria Gherla a admis propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Gherla.
IMAGINI unice surprinse pe cer de un fotograf din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
A murit o cunoscută scriitoare, cetățean de onoare al municipiului Botoșani
Oana Sava
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
ANUNȚ Consiliul Local încă în funcție, convocat în ultima ședință ordinară
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024