Persoanele care activează în acest domeniu vor primi o sumă de bani sub formă de sprijin de la stat.
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2023 (trimestrul II/2023), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 și OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare fermierilor din județul Botoșani este de 4.960.947 lei și se acordă unui număr de 434 beneficiari.
Cantitățile de motorină pentru trimestrul II/2023 care beneficiază de ajutor de stat sunt împărțite, în funcție de specificul lor, în trei categorii.
Pentru sectorul vegetal, cantitatea de motorină pentru trimestrul II/2023 care beneficiază de ajutor de stat este de 3.063.464 litri, iar valoarea sprijinului acordat este de 4.684.042 de lei.
Pentru sectorul zootehnic, cantitatea de motorină pentru trimestrul II/2023 care beneficiază de ajutor de stat este de 161.620 litri, iar valoarea sprijinului acordat este de 247.118 de lei.
Pentru sectorul îmbunătățiri funciare, cantitatea de motorină pentru trimestrul II/2023 care beneficiază de ajutor de stat este de 19.481 litri, iar valoarea sprijinului acordat este de 29.787 de lei.
Cantitatea totală de motorină pentru trimestrul II/ 2023 este de 3.244.565, iar valoarea totală a ajutorului este de 4.960.947 de lei.
(Sursa foto – ePitești)
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Deputatul Costel Șoptică și-a învățat lecția zilei: Banii dictează – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024