Ştiri
”Vali de la machiaj” are nevoie URGENT de ajutor: Ea mă făcea cea mai frumoasă din lume

Calvarul a început în vara anului trecut. A făcut tot ce a putut pentru a-și salva viața și o perioadă nu a spus nimic despre boala ei.

A crezut că se va descurca singură, dar nu a fost așa. Valentina are nevoie de foarte mulți bani pentru a-și achita investigațiile și tratamentul care o pot ajuta să supraviețuiască și să-și vadă cei doi copii crescând.

 

Colegii și prietenii au demarat o campanie pe rețelele de socializare și au reușit să strângă o parte din cei 15.000 de euro necesari în primă fază pentru a ajunge la Liv Hospital Istanbul, unde a făcut deja primele analize și așteaptă o schemă de tratament. Fiecare procedură medicală va costa suplimentar, iar resursele familiei sunt deja foarte limitate.

 

”Am râs împreună mulți ani, ne-am susținut reciproc, m-a învățat să mă îmbrac și chiar ea mi-a ales primele haine elegante. Tot ea mă făcea cea mai frumoasă din lume, pentru că este un make-up artist extraordinar, cu mâini fermecate!”

 

Așa vorbește o prietenă despre Valentina Petre, care a înfrumusețat multe chipuri cunoscute de la televizor. A avut o carieră, dar și o viață frumoasă până nu cu mult timp în urmă. La numai doi ani după ce a redevenit mămică, femeia de 43 de ani a fost diagnosticată cu carcinom scuamos, o formă de cancer de col uterin.

 

”Nu sunt obișnuit să cer nimic. Dar am învățat că nu este o rușine să recunoști că nu poți singur. A fost greu să accept că sunt depășit și vă recunosc că am plâns când am văzut câți oameni sunt lângă noi. Costurile sunt mari. Apreciem orice mână de ajutor pe care o primim și vă suntem recunoscători că vă avem alături”, spune Alexandru Petre, soțul Valentinei. 

 

Valentina Petre sau „Vali de la machiaj”, așa cum o știu colegii pe care i-a înfrumusețat măcar o dată, trebuie să se facă bine. Costul e mare, dar fiecare donație contează. Nu e important cât, ci doar să-i fii alături!

 

Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” o poate salva pe această tânără mămică din cumplita încercare în care a aruncat-o viața. Cancerul poate fi învins prin ajutorul nostru comun!

 

Pentru donații:
 

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoșani

 

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele VALENTINA PETRE

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Vlad Plăcintă, salvatorul de inimi: Azi am schimbat ”prefixul” / Nu visam să ajung la asemenea sume - FOTO
„Salvatorul inimilor” de la Botoșani, cetățean de onoare cu ajutor de 7,9 milioane de euro acordat semenilor – GALERIE FOTO

 

De la arme letale la îngrășământ: Capturile polițiștilor în urma controalelor
În total pe parcursul anului 2022 au fost ridicate 31 de arme.
Doliu în familia unui primar din Botoșani: Suntem alături de colegul nostru
Mesaj de condoleanțe transmis de PSD Botoșani.
Amenințări, bătăi și furturi din mașini: CÂT de sigure sunt străzile din Botoșani?
Cele mai multe infracțiuni stradale s-au înregistrat în mediul urban.
MOTIVUL pentru care George Burcea s-a întors de urgență din America: Am vrut foarte tare să...
Actorul botoșănean, George Burcea, s-a întors în țară.
Tot mai multe bătăi în familiile din Botoșani: Pumnul şi toporul fac legea la sate
Cele mai multe fapte de violențe în anul 2022 au fost înregistrate în mediul rural.
SURPRIZĂ pentru un adolescent din Botoșani: Au venit să-l vadă și trupele speciale de intervenție - FOTOGALERIE
Totul a fost pus la cale de Silviu, fratele adolescentului de 14 ani.
Polițiștii botoșăneni, întâlnire cu elevii de la două școli – TEMELE abordate
În data de 8 februarie 2023,  poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani, în parteneriat cu reprezentanţi ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o serie de activități alături de  elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani, de cei ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Bălușeni și de cei ai Liceului Tehnologic Elie Radu Botoșani. 
Bilanț DUREROS: 20 de oameni au murit anul trecut pe drumurile din Botoșani
Polițiștii botoșăneni au transmis o statistică a evenimentelor rutiere care au avut loc la pe parcursul anului 2022.
Cinci dintr-o lovitură: Angajați prinși muncind la negru de inspectorii ITM Botoșani
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) continuă să găsească angajați muncind la negru.
Zeci de polițiști de la Botoșani au părăsit sistemul
Mai exact, 48 de polițiști au încetat raporturile de muncă cu Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
După valul de scumpiri: Botoșănenii au început să fure pe rupte de pe rafturile magazinelor
În schimb, se remarcă o scădere a furturilor din locuințe.
Patru botoșăneni s-au accidentat la serviciu într-o clipă de neatenție
Situația a fost transmisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
A plecat la Domnul un monah născut la Botoșani: Blând, pașnic și doritor de liniște; A viețuit în rugăciune
Este doliu la o Mănăstire după ce un părinte a plecat la ceruri.
Încă o amânare pentru acordarea acestor vouchere: Durează un pic până când vom putea să virăm banii
 Ministrul Marcel Boloş anunţă încă o amânare pentru voucherele educaționale pe care ar fi trebuit să le primească luna aceasta 55.000 de copii aflaţi în situații vulnerabile
O fetiță abandonată de mamă are nevoie urgent de ajutor: Viața Sofiei se scurge cu fiecare oră
Apel umanitar pentru o fetiță care trece prin clipe grele.
Doliu la o instituție, angajat mort după 43 de ani de activitate: S-a stins un coleg drag
Tristul anunț a fost făcut chiar de către colegii bărbatului.
Contabil din Botoșani în conducerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului
Ministerul Antreprenoriatului şi Turis­mului are la conducere un ministru şi cinci secretari de stat.
Acreditare Erasmus obținută de Liceul Sportiv: Trebuie privită ca pe o oportunitate pentru școala noastră
 Liceul cu Program Sportiv Botoșani este singura unitate de învățământ din județul Botoșani care primește acreditarea ERASMUS pentru domeniul ”Educație școlară”
N-a dansat decât o toamnă: fostul căpitan al FC Botoșani se întoarce în România
Jucătorul a plecat în vară de la FC Botoșani, iar acum revine în Liga 1.
NOAPTEA TRECUTĂ: Trei persoane salvate de la îngheț – GALERIE FOTO & VIDEO
Pompierii împreună cu polițiștii locali și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și-au intensificat misiunile de patrulare în vederea identificării oamenilor fără adăpost, dar și pentru transportul acestora la locurile de cazare special amenajate.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
„E o anomalie aici, este pus în interior apometrul. A fost fraudat și violat, fizic s-a acționat asupra lui iar consumurile nu au mai fost înregistrate. Așa cum vorbeam și cu alți colegi, o familie consumă în jur de 10 mc pe ...
hainedevis.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8900 lei
USD
Dolarul SUA
4.5374 lei
CHF
Francul elveţian
4.9461 lei
GBP
Lira sterlină
5.5142 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4694 lei
XAU
Gramul de aur
275.1252 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2419 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2700 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1666 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3863 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6571 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.6 o C
Dorohoi
-0.5 o C
Bucecea
-1.2 o C
Darabani
-3.5 o C
Saveni
-0.2 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.