După ce anul trecut, de Ziua Națională a României, a cântat la Parlamentul European, Mirel Manea Orchestra va concerta în capitala financiară a lumii.
Pe 18 mai, trompetistul botoșănean va concerta la ”România day on Broadway”.
Este o manifestare organizată de Romanian American Business Council și Guvernul României în districtul financiar din New York.
Pentru prima dată în cele două decenii de existență, festivalul va conferi un rol aparte comunității aromâne.
”Când viața te ia prin surprindere, în cel mai frumos mod cu putință, cuvintele nu-și mai găsesc calea spre exprimare și rămâi gâtuit de emoție. Astfel de clipe am trăit și eu cu câteva zile în urmă când am primit invitația oficială de a concerta în America, la New York. Pentru mine, de fiecare dată, este o adevărată bucurie să-mi întâlnesc publicul, alături de Orchestra mea, artiști extraordinari care mă însoțesc și mă acompaniază pe scenele lumii”,
Mirel Manea, prim-trompetist.
Bank of America, Northwell Health, companie cu sediul în Manhattan și aproape 70.000 de angajați, Mount Sinai și Green Group se regăsesc printre partenerii evenimentului la care este invitat artistul botoșănean.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024