Polițiștii au întocmit dosar penal.
La data de 1 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Șendriceni, s-a produs un accident de circulație.
Echipajul de poliție direcționat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:
Un tânăr, de 22 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul comunal, din comuna Șendriceni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a intrat în impact cu un cap de pod.
Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
(Sursa Foto – arhivă)
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024