Ştiri
Un profesor a câștigat 25.000 de euro din meditații, într-un singur an

Un cadru didactic a reușit să câștige într-un singur an peste 25.000 de euro din meditații.

Cel mai mare câștig din județ

 

Autoritățile locale susțin că acesta este cel mai mare câștig obținut din meditații în județ și a fost declarat în anul 2021.

 

Profesorul care este din localitatea Rădăuți, județul Suceava a declarat anul trecut suma câștigată din meditații la Administrația Finanțelor Publice din județul Suceava, iar oficialii din respectiva instituție susțin că acesta este cel mai mare câștig obținut din meditații declarat în 2021.

 

Potrivit Antena3, profesorul a încasat, în medie, 2.100 de euro lunar doar din meditații. Din suma totală de aproximativ 25.000 de euro, acesta a plătit impozite de aproape 13.000 de lei către fisc.

 

Profesorul din Rădăuți nu este singurul care câștigă bine din meditații

 

Se pare că profesorul din Rădăuți nu este singurul care a obținut câștiguri frumoase din meditații. Un dascăl din Suceava a câștigat peste 19.000 de euro anul trecut din aceste activități, iar un profesor din Fălticeni a obținut aproximativ 15.000 de lei în 2021 din pregătirile particulare cu elevii.

 

Cu toate acestea, potrivit sursei citate, mulți profesori nu declară la ANAF veniturile pe care le obțin din meditații. În județul Suceava, de pildă, doar 55 de profesori au declarat aceste venituri suplimentare.

 

Din raportările înregistrate la Administrația Financiară, cele mai mari câștiguri din meditații le-a avut un profesor din Arad. El a raportat venituri de aproximativ 60.000 de euro din meditații în 2021. Potrivit unor estimări, piața meditațiilor din România se situează la aproximativ 120 de milioane de lei pe lună.

 

Alt campion

 

Un profesor din Arad a devenit campion la bani câștigați din meditații. El a declarat la ANAF că a obținut aproximativ 300.000 de lei, adică în jur de 60 de mii de euro, doar din meditații.

 

Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Lucian Heiuș, a declarat că profesorii români au raportat pentru anul trecut la ANAF venituri de zeci de mii de lei, sau chiar de euro din meditații.

 

„Au fost situații în care profesorii care dau meditații s-au autorizat și au declarat. Undeva în vestul țării, la Arad cred, un profesor a declarat venituri de vreo 60.000 de euro și a plătit impozit, la Timișoara un altul a declarat 50.000 de lei și a plătit impozit. Deci lucrurile, încet încet, intră în normalitate. Iar ce ne dorim noi ca ANAF, nu este ca noi să controlăm și să prindem pe cineva, ci contribuabilii din România să aibă un comportament fiscal corect. Ăsta este scopul final”,

a declarat Lucian Heiuș, președintele ANAF.

 

ANAF a publicat recent un ghid al profesorului care încasează bani din meditații. Acesta are obligația de a se înregistra la Registrul Comerțului, de a avea casă de marcat și de a plăti impozit pentru veniturile realizate.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
VESTE mare pentru profesorii de la palatele și cluburile copiilor - ANUNȚUL ministrului

 

Top 5 moduri prin care poți întări imunitatea copilului, la îndemâna ta!
(P) Fiecare părinte își dorește tot ceea ce este mai bine pentru copilul său. Ceea ce contează cel mai mult, este sănătatea. Pentru aceasta, trebuie să existe preocupări pentru întărirea imunității. Sistemul imunitar al copilului contribuie la creșterea rezistenței organismului împotriva invadatorilor externi precum bacterii, virusuri, fungi.
Locuri de muncă în străinătate pentru botoșăneni, de la tehnician dentar la șofer – LISTA posturilor transmisă de AJOFM
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței (AJOFM) a transmis lista locurilor de muncă disponibilă în Uniunea Europeană.
Ce beneficii are montajul unor camere de supraveghere într-un cabinet veterinar?
(P) In era moderna a afacerilor, increderea si siguranta sunt elemente cheie in dezvoltarea si mentinerea unei clientele stabile. Acest aspect este valabil pentru orice business privat, indiferent de domeniul sau de activitate. Un cabinet veterinar nu face exceptie, iar montajul unor camere de supraveghere poate aduce multiple beneficii pentru cabinet si pentru toti cei implicati.
Botoșănean arestat alături de alte șase persoane după descinderile DIICOT la traficanții de droguri
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a botoșăneanului implicat în rețeaua de droguri.
Performanță greu de egalat: Elev din Botoșani, din nou campion național la un sport al minții – FOTOGALERIE
Băiatul din Botoșani atinge o performanță greu de egalat și devine pentru a șaptea oară campion național al României.
Descoperă distracțiile preferate ale românilor din ultimul an
Anul 2024 aduce noi tendințe în ceea ce privește distracțiile, reflectând atât influența digitalizării, cât și nevoia de conexiune umană și de activități în aer liber. Mai jos vom enumera 10 dintre cele mai populare forme de distracție pentru ale românilor din ultimul an.
Moș Nicolae ajutat de polițiștii botoșăneni să împartă cadouri - GALERIE FOTO
Moșul a ajuns și la copiii care locuiesc în zone mai greu accesibile.
Zboruri de pe Aeroportul Suceava afectate de ceață
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, zborurile au fost suspendate ori redirecționate către alte aeroporturi din țară.
ALERTĂ meteo: COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani
Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip Cod Galben valabilă pentru mai multe localități din Botoșani.
Tinerii frumoși și altruiști ai orașului premiați de primar într-o gală cu dress-code festiv – VIDEO&GALERIE FOTO
A fost prima Gală a Voluntarului organizată la Botoșani de către Primăria municipiului, un moment de încununare și premiere a eforturilor depuse benevol de zeci de tineri din unitățile de învățământ botoșănene.
PNL Botoșani: 33,9 milioane de euro compensații pentru incendii și secetă
România primește sprijin european pentru daunele produse de incendiile și seceta din 2022. Comisia Europeană a aprobat solicitarea României privind accesarea de resurse financiare din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), valoarea grantului acordat fiind de circa 33,9 milioane euro.
Cadou de Moș Nicolae: Tinerel oprit la miezul nopții și „recompensat” cu un dosar penal - FOTOGALERIE
Tânărul a fost tras pe dreapta de polițiștii de frontieră de la Vama Stânca.
Senatorul Cosma, clarificări cerute cu lipsa apei din mai multe sate
Senatorul de la AUR, Dorinel Cosma, a solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să explice care este situația satelor din județul Botoșani și din România, uscate de lipsa apei potabile și ce măsuri are Guvernul în vedere.
Memorialul Ipotești lansează o nouă agendă în memoria poetului nepereche
Agenda conține mai multe fragmente din scrisorile poetului și ale iubitei sale, Veronica Micle.
Bețiv „cazat” 10 luni în Penitenciarul Botoșani, polițiștii l-au ridicat de acasă
A fost găsit de polițiști acasă și a fost dus în Penitenciarul Botoșani.
Țigări CONFISCATE din două mașini, botoșăneni duși la sediul Poliției
Polițiștii au dat amenzi de 8.000 de lei și au legitimat peste 70 de persoane.
Botoșănean pericol în trafic luat în cătușe și băgat după gratii
Botoșăneanul va sta după gratii un an după ce a fost condamnat de către magistrații de la Judecătoria Săveni. 
AVERTIZARE meteo: Ninsori anunțate în zona Moldovei
Meteorologii au emis o avertizare meteo valabilă pentru întreaga țară.
A 13-a zi de proteste la Spitalul Județean, „minune” așteptată de Sfântul Nicolae – GALERIE FOTO
Angajații celei mai mari unități medicale din județ au ieșit din nou să protesteze.
ACUM: Mănăstirea Popăuți plină ochi de credincioși, slujbă oficiată de Mitropolitul Teofan – FOTO & VIDEO
Zeci de credincioși se află în aceste momente la Mănăstirea Popăuți, care își serbează hramul de Sfântul Nicolae.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.0 o C
Dorohoi
-1.1 o C
Bucecea
-0.8 o C
Darabani
-1.6 o C
Saveni
0.5 o C
Ştefăneşti
3.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.