Daniela Șfaițer, soția omului de afaceri Cornel Șfaițer, va fi depusă seara aceasta, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Vorona Centru, situată lângă Primăria Vorona, anunță familia.
Rudele, prietenii, colegii, angajații, colaboratorii, toți cei care au cunoscut-o, îi pot aduce aici un ultim omagiu celei care a fost mamă și soție iubitoare, începând cu ora 18:00.
Slujba de înmormântare va avea loc la lăcașul de cult menționat joi, 8 decembrie 2022, începând cu ora 12:00.
Locul de veci îi va fi la Cimitirul Pacea din municipiul Botoșani, aceasta fiind dorința pe care și-o exprimase.
Daniela Șfaițer a decedat fulgerător duminică dimineață, la locuința din Vorona și în ciuda tuturor eforturilor făcute de medicii chemați în ajutor de soțul său, nu a mai putut fi salvată.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească alături de cei drepți
Cosmin Andrei, către Lucian Trufin: Vreau să facem împreună stadionul de la Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Elevii și profesorii unui liceu din județ s-au întâlnit cu polițiștii în „Săptămâna Altfel"
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Trufin la depunerea candidaturii: Fac parte din echipa care NU se bate la retrogradare - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024
Bucuria vieții rurale - 11 motive pentru care merită să te muți la țară
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024