Trei vânzători de țigări de contrabandă au fost sancționați de jandarmi la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unor controale executate în Piața Centrală din municipiul Botoșani.
Cei trei au rămas fără cele 151 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară pe care le ofereau trecătorilor și au fost amendați conform prevederilor Codului Fiscal.
Deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a unei cantități mai mici de 10.000 de țigarete, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 20.000 de lei la 100.000 de lei, precum și cu confiscarea pachetelor de țigări.
Începând cu data de 17 iunie 2022, constatarea și sancționarea acestei fapte se face și de către ofițerii și subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române, în urma intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr.85 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul fiscal și vamal.
Tot potrivit noilor modificări ale Codului Fiscal, săvârșirea de mai multe ori, în decursul unui an calendaristic, a acestei fapte constituie infracțiune, dacă prin cumulare se depășește limita cantitativă de 10.000 de țigarete, vânzătorii fiind pasibili de pedeapsa cu închisoare de la 2 ani la 7 ani în cazul în care vor fi găsiți vinovați.
Rotary Club Botoșani lansează o nouă ediție a programului bursier „Prof. dr. Constantin Manolache”
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Soția superbă a unui fost antrenor de la FC Botoșani face furori pe rețelele de socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
DE ASTĂZI: Președinte nou la Secția Civilă a Tribunalului Botoșani
Oana Sava
Oct 14, 2024
RAZIE de proporții în municipiu: Localuri controlate, permise reținute și bani confiscați
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024