Ştiri
Tinerii frumoși și altruiști ai orașului premiați de primar într-o gală cu dress-code festiv – VIDEO&GALERIE FOTO

A fost prima Gală a Voluntarului organizată la Botoșani de către Primăria municipiului, un moment de încununare și premiere a eforturilor depuse benevol de zeci de tineri din unitățile de învățământ botoșănene.

Liceeni care s-au implicat entuziaști în activități socio-culturale care au fost organizate anul acesta la Botoșani și care au adus un plus valoare societății.

Gala a avut loc la Teatrul de Păpuși și Tineret Vasilache fazdă fiind directorul acestei instituții de cultură care le-a adresat felicitările cuvenite tinerilor prezenți și a completat cu faptul că în

2014 s-a legiferat în România Legea 78 privind organizarea și practica serviciului de voluntariat.

 

„Foruri internaționale au hotărât ca ziua de 5 decembrie să fie declarată Ziua Internațională a Voluntarului. Știți foarte bine că în societatea contemporană, procesul de dezvoltare personală / profesională, diplomele, adeverințele, toate actele care demonstrează faptul că dv. de-a lungul timpului ați desfășurat activități de voluntariat, în toate domeniile posibile de activitate, sunteți punctați și sunteți opționați pentru eventualele recrutări în universități, în instituții, în companii”,

Marius Rogojinschi, directorul Teatrului Vasilache

 

Primarul Cosmin Andrei le-a înmânat tinerilor prezenți, în jur de 50, diplome și cuvinte frumoase.

Le-a promis că anul viitor gala poate fi organizată într-un cadru mai festiv, poate în noua sală a Teatrului Mihai Eminescu.

 

„Ne mai gândim dacă anul viitor o să fim pe scena Teatrului Mihai Eminescu sau o să fim tot aici pentru că este o atmosferă foarte frumoasă dar cu siguranță vom avea și teatrul la dispoziție să dăm o altă greutate acestui eveniment prin care vă suntem recunoscători pentru ceea ce ați făcut, vorbesc în numele Primăriei Botoșani”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Primarul a apreciat altruismul de devotamentul de care au dat dovadă tinerii voluntari prin acțiuni precum cea din 1 Iunie din centrul orașului sau „Autobuzul cu povești” când au venit îmbrăcați în personaje și au împărțit baloane copiilor. De asemenea, voluntarii și-au adus aportul și în organizarea Festivalului Instituțiilor de Cultură, ediția a doua, pe partea de logistică.

 

Cosmin Andrei și-a expus în fața tinerilor și planurile de viitor pe care le are pentru susținerea voluntariatului.

 

„Am în vedere un viitor proiect pentru tineret și cel mai important la care aș vrea să fac referire este reabilitarea unei clădiri monument istoric din municipiul Botoșani pe care vreau să o redau comunității și să avem activități cu dv. Este vorba despre fostul sediu al Școlii Generale nr. 3 de pe strada Tudor Vladimirescu pe care vrem să o facem un fel de palat al copiilor, dar al Primăriei municipiului Botoșani”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Clădirea urmează a fi reabilitată cu fonduri europene iar tipul de activități din acest centru al tinerilor urmează a fi propuse chiar de aceștia.

Sala s-a umplut de tineri care au respectat regula de dress code festiv și s-au îmbrăcat la patru ace pentru această gală.

În activitățile de voluntariat ale Primăriei s-a implicat Georgiana Bagiu, consilier în cabinetul primarului, căreia Cosmin Andrei i-a adresat mulțumiri de pe scenă.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
ACUM: Tinerii cu suflet mare premiați într-o gală organizată pentru prima dată la Botoșani – GALERIE FOTO

 

Examenul auto: „Sala” se va putea da oriunde în țară, instructor de la Botoșani - Așa se vor reduce timpii de așteptare
Camera Deputaților a adoptat la jumătatea lunii februarie a acestui an un proiect care prevede ca examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere să poată fi dat oriunde în țară, nu numai în localitatea de domiciliu a candidaților.
Botoșani, printre județele cu cele mai mici salarii din Moldova
Angajații vor avea de suferit și în următorii trei ani.
Elicopterul SMURD chemat pentru un botoșănean în stare gravă
Aeronava sanitară a fost chemată astăzi, 23 februarie 2024, în cel de-al doilea municipiu al județului. 
Andone, înainte de meciul cu FCSB: Practic joacă primul loc cu ultimul loc, adică nu e nimic de zis
Antrenorul principal al echipei de fotbal din Botoșani afirmă că meciul de duminică va fi unul extrem de dificil.
Pășune incendiată la Popăuți, flăcări uriașe seara trecută: Acolo se adăposteau căprioarele VIDEO
Pășunea directorului Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (SCDCOC) Popăuți a fost incendiată joi seară.
Valeriu Iftime despre eventuale transferuri către FCSB: Eu nu pot să îl conving pe Gigi Becali
Patronul primei clasate a plătit aproximativ 4,4 milioane de euro pentru jucătorii de la FC Botoșani.
Cum gestionezi microstresul în compania ta - 4 investiții smart ca să ai angajați productivi și creativi
(P) Microstresul apare în urma unor mici momente emoționale ale angajaților, cauzate de neplăceri sau inconveniente în ceea ce privește atractivitatea mediului de lucru, modul în care se desfășoară taskurile, comunicarea în cadrul echipelor sau volumul mare de responsabilități la birou.
Ambulatoriul de la Protecția Copilului modernizat cu bani din PNRR
Noi bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi atrași la Botoșani.
Amenzi URIAȘE pentru câțiva proprietarii de câini agresivi din județ
Activitățile au fost desfășurate pe raza a trei comune.
Acțiunea BLOCADA prin orașe: S-au dat amenzi de peste 50.000 de lei - FOTOGALERIE
Polițiștii au acționat împreună cu jandarmii.
Vitezomani „liniștiți' de polițiști cu amenzi
Au fost controlate zeci de autovehicule.
Surpriză de proporții: Cel mai galonat fotbalist de la FCSB revine în lot tocmai înaintea meciului cu FC Botoșani
După accidentare, fotbalistul este foarte aproape de revenirea la FCSB.
A murit Mioara Roman, soția de care Petre Roman a divorțat pentru botoșăneanca Silvia
Fosta soție a fostului premier a încetat din viață la 83 de ani, iar anunțul a fost făcut pe una dintre paginile de socializare de către fiica sa.
Andrei Drancă, deputat USR: Guvernul a avizat negativ legea care interzice reclamele la jocurile de noroc
USR cere PSD și PNL să scoată de la sertar, în Parlament, și să voteze inițiativele legislative ce-și propun reducerea fenomenului dependenței de jocuri de noroc.
Spectacol pentru copii la Happy Cinema Botoșani în weekend
Botoșănenii sunt invitați în număr cât mai mare.
Inspectoratul de Muncă, întâlnire organizată pentru mai mulți patroni din Botoșani – MOTIVUL
Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin printr-un comunicat de presă.
Imperial Media – O poveste de succes românească ce traversează frontierele
(P) În era digitală în care trăim, prezența online a devenit esențială pentru succesul oricărei afaceri. În mijlocul acestui mediu competitiv și în continuă schimbare, Imperial Media se distinge ca fiind una dintre cele mai complete agenții de marketing din România, oferind o gamă largă de servicii care acoperă nevoile diverse ale clienților săi.
SEARA TRECUTĂ: Un bărbat și-a găsit casa cuprinsă de flăcări
Proprietarul a sunat după ajutor, pompierii intervenind de urgență.
Cazinouri și Divertisment: Cum Să-ți Menții Interesul Pe Tot Parcursul
(P) Cazinourile au fost dintotdeauna o sursă fascinantă de divertisment, oferind o gamă largă de jocuri aparate 77777, atracții și spectacole care să satisfacă aproape orice gust și preferință. Aceste instituții nu sunt doar despre jocuri de noroc; ele sunt despre experiența completă - o combinație de lux, emoție, și posibilitatea de a câștiga, care creează o atmosferă unică.
ANUNȚ Etapă finală - Aprobare PUG Comuna Prăjeni, Județul Botoșani
Primăria Comunei PRAJENI, Judeţul Botoşani titular al Planului Urbanistic General al Comunei PRAJENI, amplasat în județul Botosani, anunță publicul interesat
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
4.9 o C
Dorohoi
5.6 o C
Bucecea
5.3 o C
Darabani
5.1 o C
Saveni
5.4 o C
Ştefăneşti
6.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.