Botoșăneanul în vârstă de 26 de ani a fost încătușat de polițiști și condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Iar asta după ce, în fața Bazarului din municipiu a spart geamul autospecialei MAI rănind superficial un polițist.
A mai distrus geamurile la alte două mașini parcate în zonă după care a încercat să fugă însă polițiștii din autospeciala atacată au chemat întăriri.
Fiind extrem de agitat, polițiștii au cerut pentru bărbat inclusiv testarea cu aparatul DrugTest aflat în dotarea Poliției, iar rezultatul a arătat că era pozitiv la amfetamină.
În România, amfetamina este inclusă în categoria drogurilor de mare risc.
Se pedepsește oricare dintre următoarele operațiuni: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, punerea în vânzare, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de mare risc.
Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 5 la 12 ani.
AZI DIMINEAȚĂ: Cutremur în România – Orașele în care s-a simțit
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
La mulți ani sărbătoriților zilei! Tradiții și obiceiuri în duminica Floriilor
Redacția Botoșăneanul
Apr 28, 2024
Fabrică de lactate construită în municipiul Botoșani de doi afaceriști cunoscuți
Gabriela Erdic
Apr 28, 2024
SEARA ACEASTA: Casă cuprinsă de flăcări din cauza unei candele, vecinii au chemat pompierii
Oana Sava
Apr 27, 2024
Patroni AMENDAȚI cu 6.000 de lei după o serie de controale
Redacția Botoșăneanul
Apr 27, 2024