Ştiri
Tânăr de 19 ani băgat după gratii: A fost prins beat și fără permis de două ori în cinci ore

În cursul zilei de vineri, Secția de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 19 de ani, din comuna Dângeni, care a fost depistat de două ori, în aceeași zi, conducând fără permis și fiind sub influența alcoolului.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că pe 17 martie, în jurul orei 21:00, ar fi condus un autoturism pe drumul județean D.J. 294, fiind sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.


Valoarea indicată de aparatul etilotest, a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Aceasta după ce, în aceeași zi, în jurul orei 16:00, a fost depistat de polițiștii din Ștefănești, conducând sub influența alcoolului și fără permis de conducere, fiind întocmit dosar penal pentru cele două infracțiuni.


Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.


FOTO unupetrotus.ro

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
RAZII de amploare în județ: Peste 100 de sancțiuni, șoferi lăsați fără permise de conducere
ACCIDENT cu o manevră imprudentă, șofer cercetat penal după ce a MUTAT mașina  

 

Jandarmii botoșăneni își marchează ziua cu demonstrații de autoapărare, exerciții cu câini și retragere cu torțe  
Sărbătorirea a 173 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române va fi marcată, în acest an, prin activități organizate în spațiul public, în municipiile Botoșani și Dorohoi.
CUM va fi vremea de Florii și de Paști: Val de frig, ploi și lapoviță, în primele zile din aprilie       
ANM a emis vineri, 31 martie 2023, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni.
Angajați din MAI, în frunte cu prefectul Sorin Cornilă, acțiune la ora dimineții ”pentru viață”: Este un gest firesc! GALERIE FOTO
Campania de donare de sânge ”MAI uniți pentru viață” a început, la Botoșani, la prima oră a dimineții de vineri, 31 martie.  
”Exorcistul Papei”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani
Cinefilii din Botoșani sunt așteptați să vizioneze filmul ”Exorcistul Papei” la Cinema Unirea.
VESTE bună: Dacă lucrezi în una dintre ACESTE instituții vei primi salariul mai devreme în aprilie
Mai multe instituții au decis ca sute de mii de români să primească banii mai devreme în luna aprilie.
VINZI mașina? Vei avea nevoie de DOCUMENTUL de la RAR cu numărul de kilometri și accidentele grave
Datele vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri, atunci când mașinile ajung acolo pentru verificări, reparații sau întreținere.
Românii care găzduiesc ucraineni NU vor mai primi bani pentru cazare / Sumele merg direct la refugiați
Programul României pentru sprijinul refugiaţilor din Ucraina va fi modificat.
Povestea fundașului de fier salvat de FC Botoșani care tocmai a marcat la națională: Jumătate de an am jucat numai ca să îmi plătesc datoriile
Ajuns acum în vârful formei sportive, poate uita perioada de acum câțiva ani, atunci când ar fi fost tentat să renunțe la fotbal.
PROBLEME cu furnizarea apei potabile în trei orașe și 11 comune, Nova Apaserv își cere scuze
Remedierea avariei din zona Cervicești Deal de pe conducta de transport a apei tratate DN 1000, a necesitat lucrări de reparații de o complexitate ridicată, din cauza faptului că s-a produs la îmbinarea unui tronson PREMO din beton cu un tronson din oțel, transmite Nova Apaserv Botoșani.
Elevii și profesorii se pregătesc de vacanța de Paști: CÂTE zile libere vor avea
Mai sunt 7 zile până la vacanța de Paști din anul școlar 2022-2023.
80 de euro, preţul unui dosar penal
Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere prin intermediul unei persoane pe care a transportat-o în Germania, plătind suma de 80 de euro.
A început programul Rabla 2023! Schimbă-și mașina la Darex Auto, ai oferte pe toate gusturile și... finanțările
(P) Programul guvernamental de înnoire a parcului auto din România și reducere a emisiilor poluante s-a reluat luna aceasta tot prin acordarea unei prime de casare pentru mașinile care îndeplinesc anumite condiții. ”Rabla” din 2023 se împarte în două mari categorii: ”Clasic” și ”Plus”.
Dan Nechifor, prezentare cu multe cifre: Asta este activitatea noastră, cu ea defilămDOCUMENT
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, 30 martie 2023,  adjunctul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Botoșani, Dan Nechifor, a prezentat execuția bugetului general consolidat și indicatorii inspecției fiscale pe anul 2022.
Doina Federovici, mesaj în ședință cu dezvoltarea județului: Cred că nu mai lasă loc la niciun comentariu
Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 30 martie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii martie.
Sute de copii de la Botoșani au învățat astăzi să salveze vieți – GALERIE FOTO
 Pompierii botoșăneni s-au întâlnit și astăzi cu elevii din județ, în cadrul programului „Școala Altfel”.
Ziua Porților Deschise organizată în școli: ANUNȚUL șefului educației botoșănene
 În ședința Consiliului de Administrație din data de 22 martie 2023 a fost aprobată organizarea, la nivelul județului Botoșani, a unei activități sub titlul „Ziua Porților Deschise”.
Șefa „Antidrog”, bilanț în ședință: Zeci de botoșăneni la spital din cauza substanțelor interzise
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, 30 martie 2023, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani a prezentat activitatea instituției pentru perioada iunie – decembrie 2022.
Angela Paveliuc-Olariu împlinește astăzi 85 de ani: Un Cetățean în Onoarea Botoșanilor
Angela Paveliuc-Olariu împlinește astăzi 85 de ani. Este etnograf, cercetător, muzeograf, scriitor cu mii de pagini de studii dedicate artei și obiceiurilor tradiționale. Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, un titlu care confirmă nu doar valoarea, ci și prețuirea comunității.
25 de elevi vor reprezenta Botoșaniul la olimpiadele de limbi moderne - LISTA
În urma participării la etapa județeană a olimpiadelor de limbi moderne - engleză și franceză, studiu normal și studiu intensiv-bilingv, 18 elevi s-au calificat pentru etapa națională de drept  iar 7 elevi s-au calificat pe locurile suplimentare ale celor două olimpiade, care vor avea loc la Cluj Napoca în perioada 9-13 aprilie 2023.
Liceul cu Program Sportiv Botoșani, LOCUL I pe țară la competiția organizată de Ministerul Educației - FOTOGALERIE
A fost un weekend plin de medalii pentru elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani.
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să demoleze garajele?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din aceste situații reiese clar următorul aspect: și în 2022 Consiliul Județean Botoșani a fost de departe cel mai departe investitor din județ cu o sumă de 60 de milioane de euro. Vom continua pe aceeași cale și în acest an ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9485 lei
USD
Dolarul SUA
4.5545 lei
CHF
Francul elveţian
4.9726 lei
GBP
Lira sterlină
5.6239 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4315 lei
XAU
Gramul de aur
288.1415 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2992 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0513 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3636 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2104 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.4 o C
Dorohoi
6.7 o C
Bucecea
9.6 o C
Darabani
6.2 o C
Saveni
8.0 o C
Ştefăneşti
13.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.