Anunțul a fost făcut astăzi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 14 noi contracte finanțate prin Componenta 5 – Valul renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Pe lista contractelor semnate se află și renovarea energetică moderată a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) pentru care s-au alocat 9.426.011,56 lei.
Contractele vizează renovarea și creșterea eficienței energetice ale unor clădiri rezidențiale multifamiliale și clădiri publice, iar valoarea totală a acestora este de 208.817.236,28 lei.
”Aceste contracte se alătură celorlalte 28 semnate pentru eficientizarea energetică și reabilitarea unor clădiri, prin PNRR, respectiv celor 15 contracte pentru elaborarea unor planuri de amenajare a teritoriului”,
a subliniat ministrul Dezvoltării.
Contractele de finanțare semnate vizează:
Pentru componenta Valul Renovării, au mai fost aprobate alte 434 de proiecte, în valoare de 3.319.534.039,03 lei, depuse de 46 de autorități centrale și 388 de unități administrativ-teritoriale, pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice - a reamintit ministrul.
Acțiunea BLOCADA: Amenzi de aproape 100.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Suferința unui copil de șase ani: De la un accident banal, la confruntarea cu un inamic necruțător
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Vot în plenul municipal pentru un important premiu național – CÂND vor avea loc Zilele Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Impact violent la Cișmea: Bărbat blocat în mașină, scos de pompieri cu modulul de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024