Părintele a vorbit despre cum trebuie să arate hainele enoriașilor atunci când intră în Biserică.
Preotul Vasile Ioana a explicat de ce este importantă adoptarea unei vestimentații decente atunci când mergem la biserică, scrie Gândul.
Părintele a făcut referire îndeosebi la femei care nu trebuie să vină cu fuste scurte ori bluze decoltate. În acest sens, preotul a dat exemplu o studentă care a venit la slujbă, reușind să atragă atenția tuturor enoriașilor prin hainele pe care le purta.
„A venit o studentă și erau niște tineri care se rugau. A venit mai în față studenta și când s-a aplecat, nu s-a mai rugat nimeni (…) Dacă apare ceva care te atrage și te fură, nu e în regulă. În biserică, femeia poate să atragă bărbatul, printr-o fustă mai scurtă sau cu un decolteu și nu e bine. De aceea, le recomand tuturor doamnelor și domnișoarelor care vin în biserică: acoperiți-vă, dragele mele, toate cele cunoscute ca puternice mesaje. Acoperiți capul, pentru smerenie, ca să te unești cu Dumnezeu”,
a povestit părintele.
De asemenea, preotul a precizat că trebuie să avem un comportament reținut, să mergem cu sfială la biserică.
"Te prezinți în fața Lui cu emoție, cu sfială. Tu te duci acolo ca să primești iertarea păcatelor. Smerenia ar fi atitudinea cea mai frumoasă pe care ar trebui să o aibă un creștin”,
a continuat el.
Părintele Vasile Ioana, în vârstă de 50 de ani, este parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi”, aflată în apropierea Pieței Universității din Bucureşti. În calitate de invitat în cadrul mai multor emisiuni radio și TV, el abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările tinerilor. A participat la numeroase întruniri, conferinţe, dialoguri şi dezbateri.
Proiect de sprijin pentru elevii din două sate botoșănene: Copiii au primit încălțăminte nouă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Revoltă într-o comună din Bacău: Oamenii sunt îngropați în noroaie din cauza unei firme din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024