Prefectul Sorin Cornilă a participat astăzi la ședința cu directorii de școli organizată la Colegiul AT Laurian.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis un mesaj directorilor de școli prezenți. Printre altele, le-a mulțumit acestora pentru colaborare anunțând totodată că a fost lansat Planul Național de Acțiune privind Siguranța Școlară.
Redăm mai jos mesajul prefectului de la întâlnirea directorilor:
``Anul trecut vă îndemnam să va implicați, să faceți cât mai multe proiecte și să cereți mai mulți bani de la administrațiile locale. Să cereți fonduri de la domnii primari pentru reabilitarea unităților de învățământ, să cereți bani pentru dotări, pentru sisteme de monitorizare video și pentru pază. Ați făcut aceste lucruri, dovadă și faptul că anul acesta mai sunt doar 20 de unități de învățământ din județ care au toaletele în curte, dintr-un total de peste 470. Iar pentru majoritatea dintre ele există linii de finanțare și vor fi reabilitate și acestea 20.
S-au făcut progrese, de aceea am ținut să fiu astăzi prezent alături de dumneavoastră să vă mulțumesc pentru eforturile depuse și pentru realizări. Apreciez faptul că sunteți responsabili și implicați. Știu că este dificil, simplu nu este, dar copiii merită toate eforturile. Trebuie să-i iubim, să-i respectăm și să le oferim ceea ce ne-au oferit nouă generații de dascăli.
Pentru Instituția Prefectului și pentru Guvernul României educația reprezintă o prioritate de aceea vom oferi sprijin permanent în rezolvarea problemelor din unitățile școlare. Vă asigur că sunt alături de dumneavoastră, în efortul comun de a avea o educație de calitate în județul Botoșani.
Marți, Ministerul Afacerilor Interne a lansat Planul Național de Acțiune privind Siguranța Școlară, care cuprinde măsuri esențiale pentru asigurarea siguranței în școli și în zonele adiacente, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice. Este un demers colectiv menit să îmbunătățească procesul educațional.
Sunt convins că acest efort colectiv va da roade. Cu sprijinul partenerilor instituționali, ne angajăm să protejăm și să promovăm educația copiilor noștri, conștienți că aceștia reprezintă viitorul nostru.
Inițiativa de a avea o abordare integrată care să implice o mare parte din instituțiile cheie ale statului, alături de părinți și de copii este cea mai bună cale de a avea un răspuns la întrebarea ce fel de societate vrem să devenim în viitor.
Vă doresc să fiți sănătoși și inspirați!
Directorii unităților de învățământ au convocați în ședință de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) înainte de începerea noului an școlar.
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024