La 27 de ani, a fost ridicat din Voitinel – Suceava, unde locuiește și a fost transportat direct în Penitenciarul Botoșani. Este cazul unui tânăr pentru care era emis un mandat de executare a unei pedepse de 2 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Vasile Marcu nu se afla la prima abatere gravă. Mai întâi, a fost condamnat la un an de închisoare de către Judecătoria Rădăuți pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis.
Atunci a primit o pedeapsă de un an de închisoare, suspendată condiționat pentru un termen de încercare de 2 ani.
Numai că, în acest interval de timp, Vasile a început o relație cu o adolescentă, ai cărei părinți l-au reclamat.
Astfel că i s-a deschis un nou dosar pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor.
Iar magistrații l-au găsit vinovat, Judecătoria Suceava aplicându-i 2 ani de închisoare pentru infracțiunea de act sexual cu minor, iar în urma contopirii cu prima sentință a rezultat pedeapsa finală definitivă de 2 ani și 6 luni de închisoare.
Marți, Vasile Marcu a fost ridicat de agenții Secția Rurale Gălănești și a fost dus la Poliția municipiului Rădăuți, de unde a fost escortat la Penitenciarul Botoșani pentru executarea pedepsei.
FOTO: Depositphotos.com
„Iubire prefăcută”, tentativă de fraudă printr-un simplu mesaj: Avertismentul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Puștanii din Centrul Vechi ridicați de forțele MAI, trimiși acasă după câteva ore
Sergiu Bălășcău
Sep 11, 2024
Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
VINERI: Ziua Pompierilor sărbătorită cu ceremonial militar, plimbări cu șenilata și tiroliană
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile