Ştiri
Nenorocire pentru o mamă și trei copii: Casa în care stăteau cu chirie a luat foc – FOTOGALERIE

O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.

S-a întâmplat în această dimineață, în localitatea Știubieni. Femeia a făcut focul în sobă și a plecat de acasă împreună cu cei trei copii. În urma lor, acoperișul s-a aprins, cel mai probabil, de la coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile. Incendiul a fost observat de vecinii când toată casa era cuprinsă de flăcări.

 

 Ajunși la fața locului cu două autospeciale cu de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pompierii din cadrul Stației Săveni, au intervenit, mai bine de două ore, pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor.

 

Astfel de evenimente pot fi evitate, dacă :

 

- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).

 

- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.

 

- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).

 

- îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.

 

- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Casă mistuită de foc în miez de noapte, proprietarul trezit din somn a sunat la 112

 

„Școala Siguranței Tedi’’ continuă: Polițiștii botoșăneni au ajuns din nou printre elevi
O nouă acțiune preventivă desfășurată de polițiștii botoșăneni. 
Val de reclamații la ITM cu salarii neplătite și concedii neacordate
Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a sancționat patronii cu amenzi de peste 100.000 de lei.
Botoșăneni răniți la locul de muncă, amenzi date de inspectorii ITM după controale fulger
Doi botoșăneni s-au accidentat la serviciu, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a declanșat o anchetă.
Botoșănean tras pe dreapta, neregulă gravă descoperită la control
Tânărul a fost oprit pentru un control de rutină și a dat necaz. 
Ca la 19 ani: Un tânăr FĂRĂ permis a lovit două mașini parcate
Polițiștii botoșăneni au identificat vinovatul într-un timp destul de scurt.
ACUM: Grefierii protestează la instanțele din Botoșani: Primii la obligații, ultimii la drepturiFOTO & VIDEO
Zeci de grefieri de la Judecătoria Botoșani și Tribunal protestează în aceste momente.
Botoșănean urmărit național găsit de jandarmi la o... spălătorie
Bărbatul a fost predat polițiștilor botoșaneni.
Amenzi pregătite pentru medicii care trimit pacienții la privat
Propunerea legislativă a fost depusă la Senat.
Școala dintr-o comună foarte săracă din Botoșani a fost renovată de săteni - FOTOGALERIE
Primarul comunei a ajutat și el la renovarea unității de învățământ. 
Personalul de la „Mavromati” NU renunță la proteste – GALERIE FOTO
Și angajații celei mai mari unități medicale de la Botoșani au protestat în această dimineață.
Profesori din Botoșani formați la Praga și Budapesta – FOTO
Cursurile au fost realizate în cadrul unui proiect Erasmus.
ACUM: Protest în frig la APIA pentru mărirea salariilor, nemulțumiri și de la sistemele învechite – GALERIE FOTO
Angajații Agenției Județene pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) protestează pentru a doua zi la rând.
20 de utilaje scoase noaptea trecută pe drumurile județene: Șefii trimiși pe teren
Șefii de la Consiliul Județean susțin că s-au folosit 180 de tone material antiderapant.
Noul an vine cu vouchere TĂIATE: CINE vor fi cei mai afectați
Mai multe tipuri de vouchere și ajutoare vor dispărea din anul 2024.
Lovitură pentru șoferi: Se scumpesc carburanții de la 1 ianuarie
Carburantul, tutunul și alcoolul vor avea un alt preț începând chiar din ianuarie 2024.
Vlad Plăcintă, inspirația elevilor de la Colegiul „Laurian”: Inima mi-a fost plină de emoție și recunoștință - FOTOGALERIE
Președintele „Asociației Salvează o Inimă” și-a împărtășit povestea în fața elevilor de la Colegiul A.T. Laurian.
Iftime îi predă lecții lui Becali: Nu poate să facă fotbal de performanță, asta e opinia mea
În timp ce FC Botoșani se scufundă tot mai tare, Valeriu Iftime îi dă lecții de fotbal lui Gigi Becali.
Aparat de 450.000 de euro adus la Suceava pentru depistarea cancerului, asalt de pacienți din Botoșani
Laboratorul de Medicină Nucleară din cadrul Spitalului Clinic Județean Suceava (SCJU) a fost dotat cu un scintigraf modern, un aparat de ultimă generație în valoare de aproximativ 450.000 de euro. 
Patru bărbați și o femeie preluați de ambulanțe după accident: Au ajuns la spital cu rupturi și plini de răni
Patru ambulanțe au fost direcționate către locul producerii evenimentului rutier pentru preluarea persoanelor rănite.
Mașină făcută zob, patru oameni transportați la spital, patru ambulanțe chemate la fața locului – FOTOGALERIE
În accident a fost implicat un singur autoturism.În interior erau cinci pasageri care au văzut moartea cu ochii.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Noi interzicem cu desăvârșire folosirea petardelor de către copii. Sunt situații în țară unde copiii și-au pierdut degetele, și-au pierdut ochii. Deci părinții trebuie să fie atenți. Părinții sunt responsabili și părin ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6059 lei
CHF
Francul elveţian
5.2613 lei
GBP
Lira sterlină
5.7949 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1911 lei
XAU
Gramul de aur
300.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2601 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2995 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0452 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.1 o C
Dorohoi
-1.2 o C
Bucecea
-1.9 o C
Darabani
0.7 o C
Saveni
-0.7 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.