Intervenție la prima oră a pompierilor botoșăneni.
O femeie de 86 de ani, din localitatea Oneaga, a trecut prin momente grele, în această dimineață, când și-a văzut locuința în flăcări.
Alarma a fost dată chiar de bătrână, care a auzit zgomotul produs de arderea acoperișului și a ieșit în curte.
La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp posibil, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat că întreaga locuință era cuprinsă de flăcări. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 11 pompieri militari, mai bine de două ore.
Cel mai probabil, evenimentul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Bărbat arestat după ce și-a bătut joc de o femeie cu infirmitate la ambele brațe - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Pregătiri la Botoșani pentru Ziua Veteranilor de Război – PROGRAMUL manifestărilor
Oana Sava
Apr 25, 2024
USR Botoșani: USR oprește din nou specula cu locurile de veci!
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024