Prezent vineri la Botoșani, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat că autorităţile române au primit acceptul Comisiei Europene pentru utilizarea a 80 de milioane de euro, bani rămaşi neutilizaţi din fondurile europene puse la dispoziţia țării noastre pentru sectorul agricol.
Acești bani vor fi folosiți pentru fermierii şi procesatorii afectaţi de criza provocată de coronavirus.
"Am primit acceptul Comisiei Europene să folosim cele 80 milioane de euro, bani rămaşi din măsuri care nu au fost accesate, ca o schemă de sprijin, sumă forfetară de până la 5.000 de euro pentru fermieri şi până la 50.000 de euro pentru un procesator. În paralel, avem un fond de creditare prin care Ministerul Agriculturii plăteşte 50% din dobândă şi un fond de garantare prin care garantăm 90% din volumul împrumutului",
Adrian Oros, ministrul Agriculturii.
Totodată, oficialul guvernamental a precizat că se lucrează la un set de măsuri prin care vor fi susţinuţi financiar fermierii care angajează muncitori zilieri sau sezonieri.
„Și separat o sa venim în sprijinul fermierilor care angajează muncitori sezonieri. Împreună cu Ministerul Fondurilor Europene și cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale o să venim cu un pachet în maxim două săptămâni prin care să oferim sprijin celor care angajează muncitori sezonieri sau zilieri”,
Adrian Oros, ministrul Agriculturii.
Adrian Oros a venit vineri la Botoșani pentru a pentru a discuta despre problemele agricole, despre promovarea producătorilor locali de produse autentice, despre efectele secetei.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cum să planifici botezul micuțului tău? Iată 5 aspecte esențiale la care trebuie să fii atentă
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 20, 2024
TREI vidanje performante achiziționate de Nova Apaserv
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Cod Galben anunțat astăzi la Botoșani
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Polițist botoșănean condamnat după ce a furat banii unui bătrân tâlhărit
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024