Într-o zi de mare însemnătate pentru români și România, omul de afaceri Cătălin Silegeanu a transmis un mesaj public.
Iată ce a transmis antreprenorul botoșănean:
„Unirea Principatelor Române de la 1859 a arătat că hotarul nu poate separa poporul unit în credință și simțire. România s-a născut dintr-un ideal, iar voința oamenilor de a construi o națiune împreunându-și forțele a deschis poarta spre reforme și dezvoltare.
Dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza a reprezentat un act de cutezanță și solidaritate, pe care posteritatea este datoare să-l păstreze ca reper: reciprocitatea nu s-a produs doar între cetățenii valahi și moldoveni, ci și între popor și clasa politică.
Hora românilor anulează diviziunea socială, alăturând oamenii într-un cerc protector, patronat de valori comune și egalitate. Frumusețea jocului izvorăște din dorința participanților de a lărgi orizontul, așteptându-se unii pe alții.
La mulți ani, dragi români! De aproape sau de departe, să nu ne desprindem mâinile și să credem în puterea noastră de a alege viitorul!”
Comunicat de presă Cătălin Silegeanu
CFR călători scumpește biletele de tren: Noi modificări de la 1 aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Economist specialist în fonduri europene, ”bronz” la... AUR pentru municipiu – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024
Raluca Turcan și ministrul Culturii din Franța, discuții despre proiecte culturale comune
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Un profesor a aflat LIVE că va fi locul 2 pe lista AUR pentru Consiliul Local: Sunt surprins – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Mar 28, 2024