Ştiri
Marcel Ciolacu, despre o posibilă prelungire a interdicției importului de cereale din Ucraina: Niciun kilogram nu a intrat în România

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că nu este vorba de o interdicție, ci mai degrabă, de o înțelegere ca Ucraina să nu exporte, iar România să nu importe astfel de cereale.

Premierul Marcel Ciolacu a oferit, luni, 18 septembrie 2023 detalii, despre scenariul privind prelungirea interdicției asupra importurilor de grâu din Ucraina. Șeful Guvernului a precizat că până când va primi documentația promisă de oficialii de la Kiev, niciun kilogram de cereale nu va intra în țara noastră. Ciolacu a precizat că nu este vorba de o interdicție, ci de o înțelegere între părți ca Ucraina să nu exporte, iar România să nu importe astfel de cereale.

 

Comisia Europeană (CE) a cerut să se vină cu un sistem de licențiere în ceea ce privește exportul de cereale în statele din UE. Un lucru pe care l-am cerut si eu si colegul Victor Negrescu la întâlnirea cu Ursula von der Leyen. Pe aceeași logica a venit si primul ministru al Ucrainei spunând ca va trebi un control riguros. Până la acest moment, de când CE a luat decizia, niciun kilogram de grâu sau altceva nu a fost importat in România. Nu a fost niciodată o solicitare de import în România. Azi premierul ucrainean va trimite această propunere de licențiere și dacă apar solicitări de export către România, cu certitudine voi cere miniștrilor de resort ca restricția să fie prelungită pe 30 de zile. Nu există nicio solicitare de import de grâu din Ucraina și le promit fermierilor că nu va fi situația de acum un an. Înțelegerea a fost că nu va exista cerere de export spre România, iar a doua parte că azi Ucraina va trimite draftul privind condițiile.

 

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, împreună cu ministrul Economiei și ministrul Finanțelor au pregătit un ordin comun pentru interzicerea grânelor încă o lună.

 

Decizia ar urma să fie luată după ce, vinerea trecută, Comisia Europeană a decis să nu prelungească interdicția  importurilor de cereale ucrainene în cele cinci țări vecine ale Ucrainei din UE.

 

Guvernul României și-a exprimat încă de vineri regretul că la nivel european nu s-a găsit o soluție pentru prelungirea restricțiilor la importul de cereale din Ucraina, scrie Realitatea TV.

 

De asemenea, executivul a precizat că în funcție de răspunsul Kievului, va decide ce măsuri va lua pentru protejarea fermierilor români.

 

Guvernul României așteaptă din partea Ucrainei prezentarea Planului de Acțiune cu privire la măsurile eficiente de control al exportului pentru prevenirea denaturării pieței cerealelor din țara noastră, măsuri pe care s-a angajat că le va prezenta până la finalul zilei de luni, 18 septembrie 2023.

 

Dintre cele 5 țări vecine Ucrainei,  Polonia și Ungaria au anunțat impunerea unor restricții la nivel național la import pentru produse agricole ucrainene.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
SCANDALUL cerealelor ia amploare: Fermierii amenință că vor bloca vămile
Moară în flăcări, pompierii au salvat și 15 viței – FOTO

 

 

Mită de 1.000 de euro promisă unui polițist de la Botoșani pe WhatsApp
Respectivul șofer a fost trimis în judecată fiind finalizate cercetările.
CE este HHC-ul, drogul extrem de periculos găsit în dulciuri și dispozitive de vapat
În prezent, acest drog nu este trecut pe lista substanțelor interzise din România.
Un șofer botoșănean care a rămas cu mașina în drum, ajutat de un polițist cu suflet: Ne-a impresionat FOTOGALERIE
Polițistul s-a deplasat la o vulcanizare într-o localitate apropiată pentru a-l putea ajuta pe șoferul care a întâmpinat probleme.
Instructorii auto trag un semnal cu trecerile de pietoni: Lucrul acesta nu s-a făcut/ Se pot întâmpla accidente
Liderul instructorilor auto de la Botoșani susține că semnalizarea rutieră trebuie îmbunătățită mai ales în mediul rural.
Coincidență „stranie” la FC Botoșani: Fotbaliști grav accidentați, preparatorul fizic pleacă: Mi-au sugerat să aduc și un preot
În urma accidentărilor suferite de jucătorii echipei a fost demarată o anchetă internă care a fost finalizată.
ACȚIUNE amplă a polițiștilor botoșăneni: Certificate de înmatriculare și permise reținute
În cadrul acțiunii au fost controlate peste 160 de mașini.
Festival organizat la casa natală a lui Enescu, transport GRATUIT pus la dispoziție de Consiliul Județean - FOTOGALERIE
Cel mai mare eveniment cultural al României - Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXVI-a, este programat vineri seară, de la ora 17:30, un spectacol eveniment la casa memorială a marelui compozitor de la Liveni.
Polițiștii botoșăneni informează TOATE categoriile de participanți la trafic, într-o perioadă dedicată siguranței rutiere
Proiectul își propune ca toate categoriile de participanți la traficul să conștientizeze riscurile cărora se expun, dacă nu respectă normele rutiere.
Vrei să ieși în evidență? Investește într-un accesoriu deosebit
(P) Fiecare femeie știe că accesoriile pot transforma o ținută lipsită de strălucire în una absolut fabuloasă sau, din contră, o pot „strica” dacă nu este aleasă cu atenție. Iar când vine vorba de gențile Michael Kors, vorbim despre un adevărat simbol al eleganței și rafinamentului. În acest articol, vom explora de ce geanta Michael Kors este atât de dorită, dar și cum se încadrează în categoria de genți damă piele și cum poate să completeze stilul unei femei atunci când este purtată ca o geantă crossbody.
USR Botoșani: Economia românească, lovită din greu de guvern. Creșterea taxelor va exploda prețurile din nou!
Noile măsuri fiscale, anunțate de Guvernul Ciolacu, vor lovi crunt mediul privat! Cel mai tare vor fi afectate microîntreprinderile, care ar putea plăti chiar și de 2-3 ori mai mult la stat.
Botoșănean REȚINUT de polițiști după ce a sacrificat în curte un animal furat
Cercetările în cazul bărbatului sunt continuate sub supravegherea procurorului.
INDICATORUL rutier mai puțin cunoscut de șoferi: CÂT este amenda
Mulți dintre cei au permis de conducere, nu sunt familiarizați cu semnificația fiecărui indicator rutier.
Conductă avariată: Mai mulți botoșăneni rămân vineri FĂRĂ apă
Anunțul a fost făcut de reprezentanții companiei SC Nova Apaserv SA.
Ministerul Muncii a făcut anunțul: Vouchere de peste 600 de lei pentru ACEȘTI botoșăneni
Această categorie de persoane va primi, începând cu luna viitoare un voucher de peste 600 de lei.
Fermierii pot depune cereri pentru subvenția suplimentară de 2 lei pe litrul de motorină utilizată în agricultură
Senatorul Lucian Trufin aduce la cunoștința fermierilor oportunitatea de a solicita subvenția-bonus în valoare de 2 lei pe litru de motorină utilizată în agricultură.
Guvernul propune creșterea salariilor pentru ACEASTĂ categorie de angajați
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind creșterea salariilor a fost pus în dezbare publică miercuri, 20 septembrie 2023.
Schimbare pentru ACEȘTI șoferi: Vor plăti peste 1000 de lei din decembrie
Pentru a circula cu mașina, mulți botoșăneni vor plăti cel puțin 1006 lei.
Școala NU poate cere părinților deschiderea unui cont la o anumită bancă: Este un abuz
Este posibil ca școlile să opteze pentru a vira banii la aceeași bancă pentru că au convenții încheiate cu băncile pentru salarii.
ATENȚIE, botoșăneni: Se dau bani în plus la pensie – ACTELE necesare pentru un venit mai mare
Pensionarii vor trebui să ceară recalcularea pensiei, iar pentru acest lucru sunt necesare mai multe acte.
Visurile adolescenței i-au fost înlocuite de o luptă îngrozitoare cu leucemia: Alexandru are 17 ani și luptă pentru a trăi
A fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută (M4), fiind internat la Spitalul Clinic Fundeni în anul 2021. De atunci, spitalul a devenit casa lui.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
”Eu cred în continuare că putem ieși din subsol. De la locul 8 în jos clasamentul este strâns. Va fi un campionat echilibrat de la locul 8 în jos, vor fi rezultate strânse. Mai sunt destule etape și trebuie să luăm puncte, ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9707 lei
USD
Dolarul SUA
4.6638 lei
CHF
Francul elveţian
5.1566 lei
GBP
Lira sterlină
5.7329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1483 lei
XAU
Gramul de aur
288.5847 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2573 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2847 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9882 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4561 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2034 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6668 lei
Vremea
astăzi
Botosani
27.3 o C
Dorohoi
25.8 o C
Bucecea
26.2 o C
Darabani
25.1 o C
Saveni
26.0 o C
Ştefăneşti
26.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.