Ştiri
Intervenții în PREMIERĂ la spitalul din Suceava realizate cu sprijinul unui doctor de la Paris

 

Cadrele medicale vor mai participa și la diferite cursuri pentru a se specializa.

Vineri, 25 noiembrie, în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională de la Spitalul Județean de Urgență „ Sf. Ioan cel Nou ” Suceava, au fost efectuate patru proceduri de terapie endovasculară la pacienți cu fistule arteriovenoase.

 

Procedurile prin care se mențin viabile fistulele arterio-venoase la pacienții dializați presupun tehnici minim invazive de recanalizare, dilatare și/sau stentare a venelor sau arterelor care asigură circulația sângelui. Alături de echipa medicală din cadrul compartimentului a fost dr. Georgios Angelopoulos, radiolog intervenționist la Spitalul „ Saint Joseph ” Paris, cu experiență de peste 10 ani în tratamentul de mentenanță endovasculara a fistulelor arterio-venoase.

 

Compartimentul de Radiologie Intervențională este într-o continuă căutare și dezvoltare de proceduri minim invazive, iar colaborarea strânsă în echipa multidisciplinară nefrolog-chirurg vascular- radiolog intervenționist, va asigura, prin rutina procedurilor endovasculare de mentenanță a accesului vascular, o calitate crescută a vieții pacienților dializați”  a declarat dr. Mihai Crețeanu Jr., medic primar radiologie intervențională.

 

„După cum am mai menționat, unul din punctele forțe ale Spitalului Județean este multidisciplinaritatea. La acest moment, există o colaborare excelentă între serviciile de Nefrologie, Chirurgie Vasculară și Radiologie Intervențională, astfel încât să putem rezolva majoritatea problemelor de abord vascular ale unui pacient hemodializat.

 

La pacienții ajunși în stadiul terminal al bolii cronice de rinichi, în program de dializă, trebuie efectuată de către medic o comunicare între o venă și o arteră, o fistulă arterio-venoasă, ce permite efectuarea ședințelor respective. Acest acces vascular, are un timp de utilizare variabil; se pot realiza mai multe fistule arterio-venoase la un pacient, dar, de foarte multe ori în evoluția bolii, se poate epuiza capitalul vascular al pacientului, astfel încât este extrem de importantă menținerea și salvarea acestuia în momentul în care apar diferite complicații ce fac dificilă efectuarea dializei. Trebuie reținut că aceste probleme reduc nu numai calitatea dializei, dar, poate mai important, și calitatea vieții sau speranța de viață a acestor pacienți.

 

 

Odată cu această colaborare, începută anterior cu o serie de colegi din Compartimentul de Radiologie Intervențională de la Universitatea Yale, putem afirma că rezolvarea endovasculară a stenozelor vasculare centrale sau periferice, este de acum accesibilă și la nivelul unității noastre.

 

Urmează să avem întâlniri, poate workshop-uri, cu colegii din centrele de dializă prin care să punem la punct protocoale de colaborare, astfel încât să facilităm identificarea și ulterior rezolvarea problemelor de abord vascular”, a declarat dr. Dimitrie Siriopol, medic primar nefrologie și director medical al Spitalului Județean Suceava

 

”Conducerea spitalului și Consiliul Județean susțin necondiționat și permanent, prin investițiile făcute , folosirea celor mai bune tehnici medicale pentru a asigura nevoile tuturor pacienților”, se arată într-un comunicat transmis de SJU Suceava și preluat de publicația Obiectiv de Suceava

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Gest emoționant făcut de studenta la Medicină care a ieșit din comă profundă după 23 de zile: Andreea este propria ei minune VIDEO

 

FC Botoșani la un pas de Liga a doua, Dan Alexa s-a enervat și dă afară patru jucători
Valeriu Iftime i-a dat mână liberă lui Dan Alexa, după ce antrenorul moldovenilor a ajuns la concluzia că unii jucători din lot nu pot face față la FC Botoșani.
A plouat cu amenzi la sfârșitul săptămânii: Mulți botoșăneni au rămas fără certificatul de înmatriculare
Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Bărbat de 37 de ani oprit ce Poliție: NEREGULĂ gravă descoperită la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările în cazul bărbatului.
Adunare mare la Stațiunea Popăuți, fermierii așteptați vineri cu tot felul de vești
Anunț din partea președintelui Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) „Moldoovis”, Ionică Nechifor, către fermieri.
Botoșănean inconștient oprit în trafic, a ajuns direct la spital
Polițiștii botoșăneni au descoperit mai multe nereguli în timpul unui control de rutină.
Un tânăr fermier a descoperit „rețeta succesului”: Are două măcelării și lucrează cu un producător din Botoșani: Căutăm ca totul să fie cât mai autentic
Tânărul își dorește ca afacerea sa să evolueze și vrea să investească într-o sală de tranșare.
Singura echipă care reprezintă Botoșaniul în Liga 3 NU s-a prezentat la meci
Această absență de la meci poate aduce clubului o serie de consecințe neplăcute.
O biserică de peste 120 de ani, a fost resfințită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul – GALERIE FOTO
Câteva sute de botoșăneni au luat parte la slujba oficiată în lăcașul de cult de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Plin de curaj după beție, un tânăr s-a plimbat cu o autoutilitară aproape de casă
Cercetările sunt continuate în cazul tânărului de 28 de ani.
Vitezoman tras pe dreapta la timp de Poliție: CUM a plecat de la control
Polițiștii botoșăneni continuă cercetările.
Acțiune amplă a polițiștilor pe râul Prut timp de două zile: CE au descoperit - FOTO
Polițiștii botoșăneni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul piscicol.
Operatori economici care comercializează carburanți fără avize și autorizații: NEREGULI găsite la control – GALERIE FOTO
Operațiunile de control de la nivelul județului Botoșani se desfășoară în intervalul 1 septembrie – 31 octombrie 2023, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Botoșani.
ANUNȚ pentru botoșănenii care retrag bani de la bancomat: Sfatul specialiștilor
În ultima perioadă, cardurile au devenit un instrument din ce în ce mai utilizat.
Elevii cu medii de „cinci” sau „șase” pot lua bursă de merit, dacă sunt în primii 30% din clasă
Secretarul de stat Florian Lixandru face clarificări în legătură cu bursele pe care urmează să le primească elevii.
Vacanța de toamnă a elevilor: CÂND se vor putea bucura copiii de următoarele zile libere
Anul școlar 2023-2024 a început pe 11 septembrie, dar elevii se vor putea bucura de prima vacanță, cea de toamnă.
ATENȚIE la această greșeală banală pe care toți șoferii o fac măcar o dată: AMENZILE sunt usturătoare
Șoferii care nu respectă regulile din Codul Rutier atunci când se află pe drumurile publice, pot fi sancționați dur de Poliție.
Beneficiile mai puțin cunoscute ale somnului de după-amiază: CE spun medicii
Siestele pot fi dificil de integrat în viața de adult, însă persoanele care fac asta contant se pot bucura de anumite beneficii.
VESTE bună pentru botoșănenii care se căsătoresc în această toamnă: ANUNȚUL a fost făcut de un oficial al Guvernului
În plin sezon al nunților, vestea că darul de nuntă primit de către miri va fi impozitat i-a speriat pe cei care își doresc să facă acest pas.
Botoșănean ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a ajuns pe câmp – GALERIE FOTO
Cercetările au fost preluate de polițiști.
„Speranța” PSD-ului de la Botoșani: Numit director la 28 de ani, cercetat penal pentru „șantaj” asupra unor firme
Tragedia petrecută pe șantierul A7 a scos la iveală o serie de detalii care fuseseră ținute departe de lumina publică.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
 ”I-a luat Necuratul privirea. Nu e adevărat. Dacă zice dl Becali că acolo a fost fault (n.r. la duelul Tudor Băluță – Adrian Șut)… atunci face mișto de noi. Trebuie să recunoască, pentru că nu a fost fault. Nu cred c ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9677 lei
USD
Dolarul SUA
4.6717 lei
CHF
Francul elveţian
5.1335 lei
GBP
Lira sterlină
5.7103 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1436 lei
XAU
Gramul de aur
288.7148 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2569 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2740 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9996 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4665 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2036 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6662 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.2 o C
Dorohoi
18.0 o C
Bucecea
18.9 o C
Darabani
17.3 o C
Saveni
18.2 o C
Ştefăneşti
19.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.