Ştiri
Încă o amânare pentru acordarea acestor vouchere: Durează un pic până când vom putea să virăm banii

 

Ministrul Marcel Boloş anunţă încă o amânare pentru voucherele educaționale pe care ar fi trebuit să le primească luna aceasta 55.000 de copii aflaţi în situații vulnerabile

Anunţate pentru luna ianuarie - februarie, alimentarea voucherele pentru educaţie suferă o nouă amânare, scrie antena3.ro 

 

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a anunţat că 55.000 de elevi o să primească tichetele educaționale de 500 de lei abia în perioada martie-aprilie. 

 

„Din păcate, durează un pic până când vom putea să le virăm banii. (…) Eu încerc și ne străduim ca să le putem asigura (tichetele educaționale – n.red) undeva în martie-aprilie.”,

a declarat Boloş pentru edupedu.ro

 

Ministrul a anunţat şi că se intenţionează crearea unui nou mecanism de acordare a banilor pentru elevi, care să fie mai simplu şi mai eficient.

 

"Urmează să primească cardurile. Dacă, spre exemplu, ajungem într-o situație dramatică, ei vor primi și retroactiv banii. E păcat că nu am putut să le dăm când au avut nevoie.",

a mai precizat Boloş.

 

În anul școlar 2022-2023 sunt 405.000 de beneficiari, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. 190.000 au primit cei 500 de lei în decembrie, iar restul de 55.000 urmează să îi primească în martie-aprilie.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Cardul de energie, utilizat direct de acasă: Beneficiarii vor putea să achite și online facturile la utilități

 

VESTE bună: Dacă lucrezi în una dintre ACESTE instituții vei primi salariul mai devreme în aprilie
Mai multe instituții au decis ca sute de mii de români să primească banii mai devreme în luna aprilie.
VINZI mașina? Vei avea nevoie de DOCUMENTUL de la RAR cu numărul de kilometri și accidentele grave
Datele vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri, atunci când mașinile ajung acolo pentru verificări, reparații sau întreținere.
Românii care găzduiesc ucraineni NU vor mai primi bani pentru cazare / Sumele merg direct la refugiați
Programul României pentru sprijinul refugiaţilor din Ucraina va fi modificat.
Povestea fundașului de fier salvat de FC Botoșani care tocmai a marcat la națională: Jumătate de an am jucat numai ca să îmi plătesc datoriile
Ajuns acum în vârful formei sportive, poate uita perioada de acum câțiva ani, atunci când ar fi fost tentat să renunțe la fotbal.
PROBLEME cu furnizarea apei potabile în trei orașe și 11 comune, Nova Apaserv își cere scuze
Remedierea avariei din zona Cervicești Deal de pe conducta de transport a apei tratate DN 1000, a necesitat lucrări de reparații de o complexitate ridicată, din cauza faptului că s-a produs la îmbinarea unui tronson PREMO din beton cu un tronson din oțel, transmite Nova Apaserv Botoșani.
Elevii și profesorii se pregătesc de vacanța de Paști: CÂTE zile libere vor avea
Mai sunt 7 zile până la vacanța de Paști din anul școlar 2022-2023.
80 de euro, preţul unui dosar penal
Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere prin intermediul unei persoane pe care a transportat-o în Germania, plătind suma de 80 de euro.
A început programul Rabla 2023! Schimbă-și mașina la Darex Auto, ai oferte pe toate gusturile și... finanțările
(P) Programul guvernamental de înnoire a parcului auto din România și reducere a emisiilor poluante s-a reluat luna aceasta tot prin acordarea unei prime de casare pentru mașinile care îndeplinesc anumite condiții. ”Rabla” din 2023 se împarte în două mari categorii: ”Clasic” și ”Plus”.
Dan Nechifor, prezentare cu multe cifre: Asta este activitatea noastră, cu ea defilămDOCUMENT
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, 30 martie 2023,  adjunctul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Botoșani, Dan Nechifor, a prezentat execuția bugetului general consolidat și indicatorii inspecției fiscale pe anul 2022.
Doina Federovici, mesaj în ședință cu dezvoltarea județului: Cred că nu mai lasă loc la niciun comentariu
Consilierii județeni s-au întâlnit joi, 30 martie 2023, în ședința ordinară aferentă lunii martie.
Sute de copii de la Botoșani au învățat astăzi să salveze vieți – GALERIE FOTO
 Pompierii botoșăneni s-au întâlnit și astăzi cu elevii din județ, în cadrul programului „Școala Altfel”.
Ziua Porților Deschise organizată în școli: ANUNȚUL șefului educației botoșănene
 În ședința Consiliului de Administrație din data de 22 martie 2023 a fost aprobată organizarea, la nivelul județului Botoșani, a unei activități sub titlul „Ziua Porților Deschise”.
Șefa „Antidrog”, bilanț în ședință: Zeci de botoșăneni la spital din cauza substanțelor interzise
În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de astăzi, 30 martie 2023, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani a prezentat activitatea instituției pentru perioada iunie – decembrie 2022.
Angela Paveliuc-Olariu împlinește astăzi 85 de ani: Un Cetățean în Onoarea Botoșanilor
Angela Paveliuc-Olariu împlinește astăzi 85 de ani. Este etnograf, cercetător, muzeograf, scriitor cu mii de pagini de studii dedicate artei și obiceiurilor tradiționale. Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, un titlu care confirmă nu doar valoarea, ci și prețuirea comunității.
25 de elevi vor reprezenta Botoșaniul la olimpiadele de limbi moderne - LISTA
În urma participării la etapa județeană a olimpiadelor de limbi moderne - engleză și franceză, studiu normal și studiu intensiv-bilingv, 18 elevi s-au calificat pentru etapa națională de drept  iar 7 elevi s-au calificat pe locurile suplimentare ale celor două olimpiade, care vor avea loc la Cluj Napoca în perioada 9-13 aprilie 2023.
Liceul cu Program Sportiv Botoșani, LOCUL I pe țară la competiția organizată de Ministerul Educației - FOTOGALERIE
A fost un weekend plin de medalii pentru elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani.
PROGRAMUL Happy Cinema Botoșani în săptămâna 31 martie – 6 aprilie - FOTO
Avanpremiere și premiere, începând de vineri, la Happy Cinema Botoșani.
AVARIE: Nova Apaserv anunță că scad debitul și presiunea apei în municipiul Botoșani
Utilizatorii vor fi informați în timp util cu privire la remedierea avariei.
Instruiri în județ pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă – FOTOGALERIE
Perfecționarea deprinderilor necesare se realizează prin intermediul unor exerciții și instruiri.
CONTROALE în hoteluri și restaurante, inspectorii ITM nu ocolesc nici cantinele, cafenelele sau cluburile
Ample acțiuni de verificare și control a respectării prevederilor SSM au loc în hoteluri și alte facilități de cazare, vizate fiind şi restaurantele, precum și alte activități de servicii de alimentație.
Sondaj
Ar trebui Primăria Botoșani să demoleze garajele?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Din aceste situații reiese clar următorul aspect: și în 2022 Consiliul Județean Botoșani a fost de departe cel mai departe investitor din județ cu o sumă de 60 de milioane de euro. Vom continua pe aceeași cale și în acest an ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9485 lei
USD
Dolarul SUA
4.5545 lei
CHF
Francul elveţian
4.9726 lei
GBP
Lira sterlină
5.6239 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4315 lei
XAU
Gramul de aur
288.1415 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2473 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2992 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0513 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3636 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2104 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
6.1 o C
Dorohoi
6.1 o C
Bucecea
5.4 o C
Darabani
5.7 o C
Saveni
6.5 o C
Ştefăneşti
9.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.