Evenimentul rutier a avut loc, în urmă cu puțin timp, pe Calea Națională din municipiul Botoșani.
Un tânăr, în vârstă de 27 ani, are nevoie de îngrijiri medicale, după ce mașina în care se afla a lovit un stâlp de pe marginea drumului și s-a răsturnat pe Calea Națională din municipiul Botoșani.
La fața locului au ajuns, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare. Aceștia au constatat că șoferul era ieșit din autoturism și acuza dureri de spate. Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă,
Pompierii au asigurat și măsurile PSI la locul evenimentului rutier, fiind deconectate bornele bateriei.
Un utilaj al SOS Savencu a fost solicitat pentru a prelua pe platformă autoturismul avariat.
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Reacția lui Florin Pârvu după egalul de la Botoșani: Plecăm dezamăgiți
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Depozit de furaje incendiat într-o localitate din Botoșani: Pompierii au intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Lumânarea din noaptea de Înviere: CÂT timp se păstrează și când poate fi aprinsă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Bogdan Andone, după remiza cu FC Voluntari: Luni de zile am jucat cu sabia deasupra capului
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024