Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs joi după-amiază pe raza localității Zăicești.
În eveniment au fost implicate un microbuz și un autoturism. În microbuz erau opt adulți, iar în autoturism trei copii și doi adulți.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, una de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SAJ.
Toate victimele erau ieșite din autovehicule.
O fetiță de 4 ani și un bătrân de 71 de ani au primit îngrijiri medicale la fața locului. Nu a fost nevoie să fie transportate la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.
Nichifor Botoșăneanul ajunge în parohiile din Botoșani – PROGRAMUL evenimentelor religioase
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Lunea Albă: Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Concurs pentru TREI posturi disponibile la spitalul orașului
Oana Sava
May 06, 2024
Oana Sava
May 06, 2024