Apelul la respectarea regulilor rutiere a fost lansat în ședința ordinară de Consiliu Local întrunită astăzi în sala Mihai Eminescu a Primăriei Botoșani.
Raluca Curelariu și-a început sesiunea de interpelări cu un apel adresat colegilor din plenul municipal.
„Măcar atunci când vin la ședință să aratăm puțin obraz față de botoșăneni și să parcăm legal, că dacă avem o problemă cu parcarea în municipiul Botoșani sunt sigură că putem găsi o soluție în acest sens și ar fi indicat să nu mai parcăm pe trecerile de pietoni sau în zăne interzise. Mai ales că suntem consilieri. Trebuie să dăm un exemplu pentru botoșăneni mai ales în situația crizei locurilor de parcare”,
Raluca Curelariu, consilier local USR
Nu a nominalizat persoana care a parcat într-un loc regulamentar pentru a participa la ședință.
Piața Revoluției este una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului din punctul de vedere al parcării autoturismelor.
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Compania condusă de Vlad Iftime, sponsor principal la primul festival de violoncele din România
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Tânăr REȚINUT de polițiști după ce a bătut un bărbat și i-a luat banii
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Vrei să cânți în Fanfara Jandarmeriei Române? IJJ Botoșani recrutează candidați
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024