Ştiri
FĂRĂ meditații cu elevii din clasă, dar tot CU banii încasați „la negru”: Profesorii de la Botoșani, ultimii pe lista celor care plătesc impozite

Părinții ajung, de cele mai multe ori să plătească sume exorbitante pentru educația copiilor care se face în paralel cu cea a statului.

Câți bani scot părinții din buzunar pentru meditațiile copiilor?

 

Toamna se numără meditatorii. Cine nu şi-a rezervat profesor din timp, din septembrie plătește mai mult cu 20 la sută. De la 100 de lei pentru lecțiile în grup până la 300 de lei pregătirea individuală pentru facultate. Şi ca să nu-i sperie cu prețurile prea mari, sunt dascăli care au apelat la alt artificiu - au scurtat ședința la o oră şi jumătate în loc de două. La finalul lunii, factura arată pentru unele familii şi 3 mii de lei nefiscalizați, scrie Observator News.

 

Pentru unii se mai adaugă şi cursuri specializate pentru facultățile de drept ori arhitectură. Rezultatul?

 

Sumele pe care părinții ajung să le plătească, sunt de cele mai multe ori de ordinul miilor de lei pentru o singură lună. Acesta este și cazul unui elev care mărturisește că suma de bani pe care profesorul care îl meditează încasează în jur de 300 de lei.

 

„Undeva la 300 de lei pe săptămână”

spune elevul.

 

Un alt elev care apelează la pregătire suplimentară spune că prețul unui astfel de serviciu este destul de mare.

 

„1.200 de lei, 1.300 de lei. E destul de mult, foarte mult”,

a adăugat adolescentul.

 

Sunt bani pe care trebuie să ii scoată din buzunar părinții pentru o educație în paralel cu cea a statului. Dar fără meditații nu se poate, spun elevii.

 

„Te ajută să îți stabilești mai bine felul de a învață și să știi mai bine materia, îți fixează per total și încrederea, dacă faci meditații, ai mai multă încredere în tine că ești pregătit”,

a povestit un elev.

 

Ilinca e în clasa a unsprezecea și se pregătește deja de anul trecut pentru facultatea de arhitectură. 12 ore pe săptămână face muncă suplimentară. Când vine Bacul, vor fi și mai multe.

 

„În weekend începem programul la 12 și terminăm pe la 9, 10 seară. E plăcut, e greu. Suntem în sală cam 30 de elevi și facem și online în paralel. Peste 1500 clar. Înainte de Bac nu e o opțiune, că nu aș găsi un meditator bun”,

spune Ilinca.

 

În prima săptămână de școală, programul profesorilor e deja plin

 

Un calcul simplu arată că un profesor poate câștiga si peste 20 de mii de lei pe lună doar din orele suplimentare. Iar cei mai mulți încasează banii la negru. Cu bon fiscal, prețul e şi mai mare pentru elevi. Doar 7 mii de profesori și-au declarat veniturile la ANAF în ultimul an. Cei mai mulți sunt dascălii din București, unde au încasat peste 24 de milioane de lei. În topul încasărilor sunt județele Cluj, Ilfov, Sibiu și Timiș. Cei mai puțini profesori care fiscalizează banii sunt din Botoșani, doar 28.

 

Victor e profesor de matematică. A investit în casa de marcat şi POS în propriul apartament, iar acum se întreține doar din businessul propriu.

 

„Să-ţi deschizi o firmă, dacă te ajută contabila, poate să coste între 300 și 500 de lei, o casă de marcat costă cam 1.500 de lei. O ședința normală costă 100 de lei două ore, dar pentru un elev care dorește individual costă 200 de lei două ore”,

Victor Vulpe, profesor de matematică.

 

Unul dintre elevii care a ales să facă pregătire suplimentară spune că a optat pentru meditații la  matematică și la limba română, pentru Bacalaureat și pentru a continua la Drept.

 

Mult plătesc şi elevii de gimnaziu pentru pregătirea la Evaluarea Națională. Mai ieftine sunt acum doar orele predate de studenți. Îi pregătesc pe cei mici în domeniile pe care ei le studiază la facultate.

 

„Eu am făcut meditații pentru admitere tot cu un student de la medicină. Nu mai știu dacă am pus 50 sau 60 pe site”,

mărturisește o studentă.

 

Legea Educaţiei interzice meditaţiile cu profesorii de la clasă.

 

(Sursa foto - Monitorul Expres)

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Peste 450 de elevi din Botoșani au primit certificatele Cambridge English – GALERIE FOTO
Un profesor a câștigat 25.000 de euro din meditații, într-un singur an

 

Mită de 1.000 de euro promisă unui polițist de la Botoșani pe WhatsApp
Respectivul șofer a fost trimis în judecată fiind finalizate cercetările.
CE este HHC-ul, drogul extrem de periculos găsit în dulciuri și dispozitive de vapat
În prezent, acest drog nu este trecut pe lista substanțelor interzise din România.
Un șofer botoșănean care a rămas cu mașina în drum, ajutat de un polițist cu suflet: Ne-a impresionat FOTOGALERIE
Polițistul s-a deplasat la o vulcanizare într-o localitate apropiată pentru a-l putea ajuta pe șoferul care a întâmpinat probleme.
Instructorii auto trag un semnal cu trecerile de pietoni: Lucrul acesta nu s-a făcut/ Se pot întâmpla accidente
Liderul instructorilor auto de la Botoșani susține că semnalizarea rutieră trebuie îmbunătățită mai ales în mediul rural.
Coincidență „stranie” la FC Botoșani: Fotbaliști grav accidentați, preparatorul fizic pleacă: Mi-au sugerat să aduc și un preot
În urma accidentărilor suferite de jucătorii echipei a fost demarată o anchetă internă care a fost finalizată.
Polițiștii botoșăneni, vizită într-un centru al statului de la Botoșani
Aceștia au desfășurat o serie de activități în complexul de apartamente în care copiii locuiesc.
ACȚIUNE amplă a polițiștilor botoșăneni: Certificate de înmatriculare și permise reținute
În cadrul acțiunii au fost controlate peste 160 de mașini.
Festival organizat la casa natală a lui Enescu, transport GRATUIT pus la dispoziție de Consiliul Județean - FOTOGALERIE
Cel mai mare eveniment cultural al României - Festivalul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XXVI-a, este programat vineri seară, de la ora 17:30, un spectacol eveniment la casa memorială a marelui compozitor de la Liveni.
Polițiștii botoșăneni informează TOATE categoriile de participanți la trafic, într-o perioadă dedicată siguranței rutiere
Proiectul își propune ca toate categoriile de participanți la traficul să conștientizeze riscurile cărora se expun, dacă nu respectă normele rutiere.
Vrei să ieși în evidență? Investește într-un accesoriu deosebit
(P) Fiecare femeie știe că accesoriile pot transforma o ținută lipsită de strălucire în una absolut fabuloasă sau, din contră, o pot „strica” dacă nu este aleasă cu atenție. Iar când vine vorba de gențile Michael Kors, vorbim despre un adevărat simbol al eleganței și rafinamentului. În acest articol, vom explora de ce geanta Michael Kors este atât de dorită, dar și cum se încadrează în categoria de genți damă piele și cum poate să completeze stilul unei femei atunci când este purtată ca o geantă crossbody.
USR Botoșani: Economia românească, lovită din greu de guvern. Creșterea taxelor va exploda prețurile din nou!
Noile măsuri fiscale, anunțate de Guvernul Ciolacu, vor lovi crunt mediul privat! Cel mai tare vor fi afectate microîntreprinderile, care ar putea plăti chiar și de 2-3 ori mai mult la stat.
Botoșănean REȚINUT de polițiști după ce a sacrificat în curte un animal furat
Cercetările în cazul bărbatului sunt continuate sub supravegherea procurorului.
INDICATORUL rutier mai puțin cunoscut de șoferi: CÂT este amenda
Mulți dintre cei au permis de conducere, nu sunt familiarizați cu semnificația fiecărui indicator rutier.
Conductă avariată: Mai mulți botoșăneni rămân vineri FĂRĂ apă
Anunțul a fost făcut de reprezentanții companiei SC Nova Apaserv SA.
Ministerul Muncii a făcut anunțul: Vouchere de peste 600 de lei pentru ACEȘTI botoșăneni
Această categorie de persoane va primi, începând cu luna viitoare un voucher de peste 600 de lei.
Fermierii pot depune cereri pentru subvenția suplimentară de 2 lei pe litrul de motorină utilizată în agricultură
Senatorul Lucian Trufin aduce la cunoștința fermierilor oportunitatea de a solicita subvenția-bonus în valoare de 2 lei pe litru de motorină utilizată în agricultură.
Guvernul propune creșterea salariilor pentru ACEASTĂ categorie de angajați
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind creșterea salariilor a fost pus în dezbare publică miercuri, 20 septembrie 2023.
Schimbare pentru ACEȘTI șoferi: Vor plăti peste 1000 de lei din decembrie
Pentru a circula cu mașina, mulți botoșăneni vor plăti cel puțin 1006 lei.
Școala NU poate cere părinților deschiderea unui cont la o anumită bancă: Este un abuz
Este posibil ca școlile să opteze pentru a vira banii la aceeași bancă pentru că au convenții încheiate cu băncile pentru salarii.
ATENȚIE, botoșăneni: Se dau bani în plus la pensie – ACTELE necesare pentru un venit mai mare
Pensionarii vor trebui să ceară recalcularea pensiei, iar pentru acest lucru sunt necesare mai multe acte.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
”Eu cred în continuare că putem ieși din subsol. De la locul 8 în jos clasamentul este strâns. Va fi un campionat echilibrat de la locul 8 în jos, vor fi rezultate strânse. Mai sunt destule etape și trebuie să luăm puncte, ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9707 lei
USD
Dolarul SUA
4.6638 lei
CHF
Francul elveţian
5.1566 lei
GBP
Lira sterlină
5.7329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1483 lei
XAU
Gramul de aur
288.5847 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2573 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2847 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9882 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4561 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2034 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6668 lei
Vremea
astăzi
Botosani
26.1 o C
Dorohoi
26.6 o C
Bucecea
25.6 o C
Darabani
23.5 o C
Saveni
24.3 o C
Ştefăneşti
21.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.