Ştiri
Duminică: Întâlnirea anuală a scriitorilor botoșăneni / Revista ”Hyperion” la 40 de ani

Scriitorii botoșăneni se reunesc duminică dimineață pentru a aniversa patru decenii de la apariția revistei ”Hyperion”.  

Duminică, 4 decembrie 2022, de la ora 10.30, Fundația culturală ”Hyperion – Caiete Botoșănene” Botoșani și Reprezentanța Botoșani a Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România organizează Întâlnirea anuală a scriitorilor botoșăneni, prilej cu care are loc și Aniversarea a 40 de ani de existență a Revistei ”Hyperion”.

 

Întâlnirea are loc la sediul Reprezentanței Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România din strada Săvenilor nr.2.

 

La eveniment vor participa membrii Comitetului de conducere al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România și scriitori botoșăneni.

 

”Într-o perioadă când, deşi a scăzut procentul din PIB pentru cultură, se cere ca manifestările culturale să se amplifice şi să constituie un adevărat ferment spiritual al vieţii comunităţilor locale din România, la Botoşani, paradoxal, pe lângă furturi ale UAT Botoşani din obiectul de activitate al unei fundaţii care a creat cel mai elocvent brand cultural al Botoşanilor pe plan naţional - Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, nici celelalte activităţi de tradiţie, şi mă refer aici doar la cele ce privesc viaţa literară din oraşul care se laudă că l-a dat lumii pe Eminescu, nu se mai desfăşoară în parametri normali, capturate fiind de impostori ajunşi să managerieze instituţiile de cultură municipale şi judeţene. În replică la aceste forme degradate ale unor manifestări cu care botoşănenii se obişnuiseră, Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi Fundaţia Culturală "Hyperion-cb" Botoşani organizează două manifestări menite să mişte din loc inerţia creată de indolenţă şi ipocrizie”,

Gellu Dorian - Reprezentanța Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România

 

Potrivit celor transmise de Gellu Dorian, la manifestările de duminică, 4 decembrie, va fi invitată conducerea Filialei Iaşi a USR.

 

”Vor fi prezenți cei 23 de membri ai USR, dar şi ceilalţi scriitori botoșăneni dornici să participe la întâlnirea anuală, aşteptată altădată cu interes, dar şi la aniversarea revistei de cultură "Hyperion", care împlineşte 40 de ani de existenţă”,

Gellu Dorian - Reprezentanța Botoșani a Uniunii Scriitorilor din România

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
PROPUNERE: Primăria să ia bani de la Revelion și artificii, pentru premiul de Zilele Eminescu: Sau de la un cântăreț care cântă manele
Gală organizată de Ziua Culturii Naționale, la Botoșani! Primăria a stabilit valoarea PREMIULUI național de poezie

 

SURPRIZĂ pentru un adolescent din Botoșani: Au venit să-l vadă și trupele speciale de intervenție - FOTOGALERIE
Totul a fost pus la cale de Silviu, fratele adolescentului de 14 ani.
Polițiștii botoșăneni, întâlnire cu elevii de la două școli – TEMELE abordate
În data de 8 februarie 2023,  poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani, în parteneriat cu reprezentanţi ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o serie de activități alături de  elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani, de cei ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Bălușeni și de cei ai Liceului Tehnologic Elie Radu Botoșani. 
Bilanț DUREROS: 20 de oameni au murit anul trecut pe drumurile din Botoșani
Polițiștii botoșăneni au transmis o statistică a evenimentelor rutiere care au avut loc la pe parcursul anului 2022.
Cinci dintr-o lovitură: Angajați prinși muncind la negru de inspectorii ITM Botoșani
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) continuă să găsească angajați muncind la negru.
Zeci de polițiști de la Botoșani au părăsit sistemul
Mai exact, 48 de polițiști au încetat raporturile de muncă cu Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
După valul de scumpiri: Botoșănenii au început să fure pe rupte de pe rafturile magazinelor
În schimb, se remarcă o scădere a furturilor din locuințe.
Patru botoșăneni s-au accidentat la serviciu într-o clipă de neatenție
Situația a fost transmisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
A plecat la Domnul un monah născut la Botoșani: Blând, pașnic și doritor de liniște; A viețuit în rugăciune
Este doliu la o Mănăstire după ce un părinte a plecat la ceruri.
Încă o amânare pentru acordarea acestor vouchere: Durează un pic până când vom putea să virăm banii
 Ministrul Marcel Boloş anunţă încă o amânare pentru voucherele educaționale pe care ar fi trebuit să le primească luna aceasta 55.000 de copii aflaţi în situații vulnerabile
O fetiță abandonată de mamă are nevoie urgent de ajutor: Viața Sofiei se scurge cu fiecare oră
Apel umanitar pentru o fetiță care trece prin clipe grele.
Doliu la o instituție, angajat mort după 43 de ani de activitate: S-a stins un coleg drag
Tristul anunț a fost făcut chiar de către colegii bărbatului.
Contabil din Botoșani în conducerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului
Ministerul Antreprenoriatului şi Turis­mului are la conducere un ministru şi cinci secretari de stat.
Acreditare Erasmus obținută de Liceul Sportiv: Trebuie privită ca pe o oportunitate pentru școala noastră
 Liceul cu Program Sportiv Botoșani este singura unitate de învățământ din județul Botoșani care primește acreditarea ERASMUS pentru domeniul ”Educație școlară”
N-a dansat decât o toamnă: fostul căpitan al FC Botoșani se întoarce în România
Jucătorul a plecat în vară de la FC Botoșani, iar acum revine în Liga 1.
NOAPTEA TRECUTĂ: Trei persoane salvate de la îngheț – GALERIE FOTO & VIDEO
Pompierii împreună cu polițiștii locali și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și-au intensificat misiunile de patrulare în vederea identificării oamenilor fără adăpost, dar și pentru transportul acestora la locurile de cazare special amenajate.
Primăria Suceava a descoperit că se aduc câini tocmai de la Botoșani, primarul Lungu s-a enervat: Ceea ce spuneam se adevereșteVIDEO
Serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava a fost dotat cu un aparat de citire a microcipurilor și astfel temerile edilului șef Ion Lungu s-au confirmat: orașul pe care îl conduce ”importă” câini din alte localități.
Un businessman din afara Botoșanilor, decisiv în aducerea lui Stoican pe banca FC Botoșani, Iftime a recunoscut implicarea
Flavius Stoican este antrenorul momentului în Superliga, FC Botoșani obținând în acest an 2023 un punctaj maxim: 9 puncte din 9 posibile.
ANUNȚ de ultimă oră! Vama Racovăț se redeschide după mai bine de un deceniu cu șefuleți de la București
Adoptarea Hotărârii de Guvern privitoare la redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Racovăț urmează să fie concretizată și în realitate.
MESAJ important de la Poliție pentru părinții din Botoșani care au copii la școală
Informarea a fost transmisă în urmă cu scurt timp de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Zeci de apeluri la 112 la Botoșani în doar o zi! Val de amenzi aplicate de Poliție
Evenimentele la care a fost nevoie de intervenția polițiștilor au avut loc în întreg județul.
Două manifestări menite să mişte din loc inerţia creată de indolenţă şi ipocrizie? Care au fost acestea?
19 decembrie 2022, 20:03
Două manifestări menite să mişte din loc inerţia creată de indolenţă şi ipocrizie? Care au fost acestea?
18 decembrie 2022, 21:59
A răsunat târgul de cele ”două manifestări menite să mişte din loc inerţia creată de indolenţă şi ipocrizie”. Oare care au fost?
18 decembrie 2022, 21:57
,,la Botoşani, paradoxal, pe lângă,, furturi” ale UAT Botoşani din obiectul de activitate al unei fundaţii care a creat cel mai elocvent brand cultural al Botoşanilor pe plan naţional - Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Omnia, nici celelalte activităţi de tradiţie, şi mă refer aici doar la cele ce privesc viaţa literară din oraşul care se laudă că l-a dat lumii pe Eminescu, nu se mai desfăşoară în parametri normali, capturate fiind de impostori ajunşi să managerieze instituţiile de cultură municipale şi judeţene” Deci, după spusele unui ,,mare” poet, toți intelectualii din fruntea instituțiilor de cultură din Botoșani sunt impostori. Oare este normal să dăm pe gură lăturile din propria treuca ? Faptul că Primăria a înregistrat marca Premiul Național Eminescu este un furt ?
4 decembrie 2022, 09:06
Și eu care credeam, în nemernicia mea, că impostori sunt ĂIA care dau bac-ul la 40 de ani +, în ultima promoție fără camere de supraveghere. Sau cei care mănâncă bani, încadrați fiind pe funcții pentru care nu au nicio pregătire. Sau cei care tipăresc reviste cu 15 lei buc. în condițiile în care, la o simplă ridicare pe SICAP, prețul unui exemplar este 8 lei - chiar și în aceste condiții nu-l cumpără nimeni. Sau cei care ... stabilesc nu numai state de plată, ci și cât să primească, lunar, fiecare așa zis scriitor Și pot continua până ne plictisim, dar nu ăsta-i scopul. Bine ar fi să ne vedem fiecare de pătrățica noastră, fără a da cu presupusul dacă știm că suntem...exact așa cum suntem.
3 decembrie 2022, 21:48
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
„E o anomalie aici, este pus în interior apometrul. A fost fraudat și violat, fizic s-a acționat asupra lui iar consumurile nu au mai fost înregistrate. Așa cum vorbeam și cu alți colegi, o familie consumă în jur de 10 mc pe ...
hainedevis.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8962 lei
USD
Dolarul SUA
4.5550 lei
CHF
Francul elveţian
4.9559 lei
GBP
Lira sterlină
5.5088 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4820 lei
XAU
Gramul de aur
275.4827 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2434 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2600 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1791 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4061 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2059 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6578 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1.3 o C
Dorohoi
-2.2 o C
Bucecea
-2.1 o C
Darabani
-2.7 o C
Saveni
-1.8 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.