De 1 decembrie elevii și profesorii dintr-o comună au plecat în marș prin comună.
Elevii şi profesorii Liceului Tehnologic din comuna Todireni, alături de primarul Petru Toma, au continuat tradiția.
De 1 decembrie cu toții au plecat în marş purtând un drapel lung de 104 metri. La Căminul Cultural elevii au pregătit un program de cântece și poezie. Au dansat, la această mare zi de sărbătoare, grupa mică și grupa mare a Ansamblului „Todireanca”, iar elevii voluntari de la centrul de zi, au împărțit oamenilor cocarde și stegulețe tricolore, a transmis președintele Consiliului Doina Federovici pe rețelele de socializare.
Lungimea drapelului simbolizează numărul de ani trecuți de la evenimentele de la 1 Decembrie 1918.
Drapelul a fost realizat în 2018, când s-au împlinit 100 de ani de la Marea Unire. De atunci, în fiecare an, elevii și profesorii Liceului Tehnologic Todireni adăugă câte un metru.
Marșul elevilor s-a desfășurat pe un traseu care a inclus cele mai importante obiective din comună, printre care și biserica din Todireni, și s-a finalizat pe terenul de fotbal din localitate, unde a avut loc un program de cântece patriotice.
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
De ziua lor, jandarmii își prezintă tehnica pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024