Ştiri
Distincții speciale pentru oamenii de cultură din Botoșani: Propunerea SURPRIZĂ făcută de specialiști

La solicitarea ministrului culturii, anul acesta când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918 vor fi premiate anumite personalități din Botoșani.

Directorul Direcției pentru Cultură, Dănuț Huțu a declarat că a inițiat un demers prin care vor fi premiate personalități din Botoșani care s-au remarcat în activitatea culturală.

 

„Aceste persoane din Botoșani vor primi distincții din partea Ministrului Culturii. Am făcut niște propuneri după ce voi primi un răspuns, le voi comunica. Una dintre propuneri este Ioan Cobâlă”,

Dănuț Huțu, director Direcția pentru Cultură

 

De asemenea, Dănuț Huțu și-a propus să publice o lucrare cu monumentele de fond public din județ.

„Noi avem deja o listă făcută a statuilor, a celorlalte monumente dedicate eroilor căzuți în Primul Război Mondial pentru că sunt foarte multe și lipsește o astfel de lucrare care cred că este importantă să readucă în memoria botoșănenilor ce s-a întâmplat atunci”,

Dănuț Huțu, director Direcția pentru Cultură

 

Acesta a precizat că acest demers a fost începând mai demult, dar anul acesta va fi finalizat.  

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Anul centenar va fi marcat la Botoșani și printr-un simpozion

 

download from google play download from apple store
Programul săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Happy Cinema a transmis programul pentru săptămâna 1-7 decembrie.
Doliu în familia unui cunoscut medic de la „Mavromati”
Conducerea Spitalului Județean „Mavromati” a transmis un mesaj de condoleanțe.
Românii întrebați dacă vor ca Ziua Națională a României să fie organizată într-un anotimp mai călduros
După efectuarea unui sondaj național mai mulți români au răspuns dacă ar trebui mutată sărbătoarea națională.
CJ-ul a luat fața tuturor la depunerile de coroane cu 105 sau 501 ani de la Marea Unire – VIDEO & GALERIE FOTO
Seria gafelor organizatorice s-a resimțit inclusiv în Centrul Istoric la momentul depunerii de jerbe de flori.
Ziua Națională marcată la Dorohoi cu horă, defilare și discursuri – GALERIE FOTO
Ziua Națională a României a fost marcată astăzi și la Dorohoi.
TIR imobilizat de polițiști, șoferul trimis la culcare – FOTO
S-a întâmplat astăzi, 1 decembrie 2023, pe un drum județean.
”Îngerul păzitor” al Alexiei a fost decorat de președintele României - FOTOGALERIE
Sidonia Susanu, medicul care i-a salvat viața Alexiei, a fost premiată în urmă cu o zi.
Coadă la fasole cu cârnați în Centrul Istoric, sponsorii „au potolit” foamea botoșănenilor – FOTO & VIDEO
Imediat după încheierea manifestărilor din Centrul Istoric, botoșănenii s-au mutat înspre Pietonalul Transilvaniei.
De ce să ne iubim țara? Primarul, discurs motivațional despre România și frumusețile ei – VIDEO
Primarul municipiului reședință de județ le-a vorbit botoșănenilor despre motivele pentru care ar trebui să ne prețuim țara.
Comandantul Garnizoanei Botoşani, în centrul municipiului: Să fim mândri că suntem româniFOTO&VIDEO
Locotent - colonelul Ovidiu Damian, comandantul Garnizoanei Botoșani a fost cel care a încheiat prima parte a manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Prefectul Cornilă a venit la Ziua Națională cu mesajul unui PSD-ist: Când ceva tinde să ne dezbine... VIDEO
Prefectul Sorin Cornilă a luat primul cuvântul la manifestările din Centrul Istoric organizate cu prilejul Zilei Naționale a României.
Uniți doar în discursuri, liderii politici au venit separat în Centrul Istoric – VIDEO & GALERIE FOTO
Ora de adunare pentru începerea oficială a manifestației din Centrul Istoric a fost stabilită anul acesta ca fiind 9:30.
Paradă impresionantă pe Cuza Vodă cu militari, tot felul de autospeciale și câinii Jandarmeriei – FOTO & VIDEO
După manifestările din Centrul Istoric, oficialitățile s-au deplasat pe strada Cuza Vodă pentru a urmări defilarea militară cu tehnica de intervenție.
Șefa de la Județ, de Ziua Naţională a României: Să credem cu adevărat că împreună putem schimba viitorulFOTO&VIDEO
Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a luat cuvântul la manifestările din Centrul Istoric organizate cu prilejul Zilei Naționale a României. 
Cătălin Silegeanu de Ziua Națională a României: Sărbătorim nu doar o țară, ci spiritul inconfundabil al românilor
Pe 1 Decembrie, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, director general al SC Hidroplasto SRL, a transmis un mesaj botoșănenilor pe care îl prezentăm integral mai jos.
Iftime gândește din nou o ”schemă” pentru antrenor principal la FC Botoșani: Este în club
Echipa botoșăneană de pe ultimul loc din SuperLigă este obligată să aducă în staff un antrenor cu Licență Pro.
ACUM: Defilarea s-a mutat în centrul orașului, sute de oameni admiră tehnica militată – VIDEO & GALERIE FOTO
La aproximativ un sfert de oră după 10:00, manifestările dedicate Zilei Naționale a României s-au mutat din Centrul Vechi în zona ultracentrală a municipiului Botoșani.
ACUM: Botoșănenii, mai puțini decât anul trecut, sărbătoresc România în Centrul Istoric – VIDEO & GALERIE FOTO
Dacă în unele spitale se protestează, în Centrul Vechi manifestările dedicate Zilei Naționale a României sunt în plină desfășurare. Forfota a început cu mult înainte de 9:35, ora oficială de debut a ceremoniei.
Proteste la spitale și de ziua țării: Ne iubim țara și atragem atenția guvernanțilorVIDEO & GALERIE FOTO
Acțiunile revendicative de la un unitățile medicale din Botoșani au continuat și de Ziua Națională a României. Vineri, în jurul orei 8:00, au avut loc manifestații la unitatea centrală a Spitalului Județean din strada Marchian, la Secția de Pediatrie și la Spitalul de Recuperare ”Sfântul Gheorghe”.
Prefectul Sorin Cornilă, de ziua românilor: Împreună suntem mai puternici
 Prefectul județului Botoșani a transmis un mesaj pentru toți cetățenii și nu numai.
Si dupa Melniciuc de la muzeu - locul 2 - Miluta Jijiie de la Memorial Ipotești. Cea mai importanta personalitate culturală a tuturor timpurilor. Sau de la marea unire încoace.. .sa zicem.
18 ianuarie 2018, 19:59
sa nu l uite pe Melniciuc, e cel mai valoros dintre ei, o adevărată personalitate culturală a acestor locuri.
18 ianuarie 2018, 16:29
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„De la preluarea mandatului, am pus accent pe colectarea datelor de contact de la consumatori, în vederea corespondării cu aceștia, prin diverse metode, e-mail, mesaje, conturi în aplicație. Am reușit să strângem până în ...
answear.ro%20
inpuff.ro
Curs valutar
29 noiembrie 2023
EUR
Euro
4.9726 lei
USD
Dolarul SUA
4.5313 lei
CHF
Francul elveţian
5.1634 lei
GBP
Lira sterlină
5.7463 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.0662 lei
XAU
Gramul de aur
296.8710 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2543 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3150 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0003 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2047 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6669 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.9 o C
Dorohoi
1.3 o C
Bucecea
2.9 o C
Darabani
0.7 o C
Saveni
2.4 o C
Ştefăneşti
8.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.