Ştiri
Decizia Arhiepiscopiei Sucevei cu privire la călugărul căutat de DIICOT pentru coruperea sexuală a doi minori din Botoșani

Decizia Arhiepiscopiei Sucevei cu privire la călugărul căutat de DIICOT după ce a corupt sexual doi minori din Botoșani

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat, astăzi, că a luat act de urmărirea penală a unui ierodiacon al Mănăstirii Arbore acuzat de acte sexuale cu minori, motiv pentru care s-a dispus, în Ședința Permanenței Consiliului Eparhial din data de 03.03.2023, oprirea de la slujirea liturgică.

 

„Pentru că acuzația este de ordin penal, o anchetă internă va avea loc după încheierea cercetării de către organele judiciare; în cazul în care cercetarea confirmă fapta, persoana va fi deferită Consistoriului monahal, în vederea excluderii din cler”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, potrivit NewsBucovina.

 

Totodată, comunicatul mai subliniază că persoana acuzată a dat la intrarea în viața monahală o declarație pe propria-i răspundere că nu are „orientări homosexuale sau de altă natură, care să constituie impediment de a fi hirotonit”, completează sursa citată.

 

De menționat este că de la sesizarea presupusei fapte, ierodiaconul a părăsit mănăstirea fără știrea conducerii mănăstirii.

 

 

Dosar de corupere a doi minori din Botoșani

 

Un călugăr de la Mânăstirea Arbore, din județul Suceava, este căutat de procurorii DIICOT într-un dosar de corupere a minorilor. Călugărul trebuia audiat în calitate de martor, dar a refuzat să se prezinte.

 

Călugărul a fost căutat de procurorii DIICOT Iași, după ce s-ar fi sustras audierilor într-un dosar de cercetare penala sub acuzația de act sexual cu doi minori din Botoșani. Călugărul a fost trimis la Mănăstirea Arbore de conducerea BOR, arată presa suceveană.

 

Actul sexual ar fi avut loc prin coruperea minorilor cu bani. Monahul ar fi ajuns la Arbore de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei cu sediul la Iași, cu binecuvântarea IPS Calinic, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.

 

Potrivit localnicilor, el nu ar fi stat la mănăstire decât 14 zile, apoi a dispărut, aflând că este căutat.

 

Zilele trecute, starețul Mănăstirii Arbore, după sfântul Maslu, s-a și plâns credincioșilor că sunt fel de fel de zvonuri la adresa călugărilor și că acestea ar fi total nefondate. Însă, doi polițiști și doi jandarmi au ajuns la Arbore pentru a-l ridica pe monahul aflat în vizorul DIICOT, numai că acesta deja își luase tălpășița și s-a făcut nevăzut.

 

Potrivit unor surse, călugărul ar fi motivat starețului Porfirie că pleacă să se opereze și dus a fost. Părintele protosinghel Porfirie Pescaru ar fi dat și câteva telefoane să vadă care este starea de sănătate a subalternului, însă a avut surpriza să constate că nu ar fi ajuns la niciun spital, arată sursa citată de stirileprotv.ro.  

 

(Foto: gds.ro)

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Călugăr căutat de DIICOT într-un dosar de corupere a doi minori din Botoșani

 

ANUNŢ SC Urban Serv SA Botoşani privind ocuparea funcției de Specialist Achiziții Publice
Societatea URBAN SERV SA Botoşani organizează în perioada 30 mai – 15 iunie 2023 concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției vacante de execuție de Specialist Achiziții Publice, în cadrul Biroului Achiziții, Aprovizionare,  cod COR 332301.
Copiii din Săveni și-au sărbătorit ziua alături de pompieri – GALERIE FOTO&VIDEO
De departe, cel mai așteptat moment a fost parcurgerea traseului aplicativ, sub directa coordonare a celui mai renumit salvator, Pompierul Sam.
FAZA ZILEI: USR-iștii supărați că directorul de la „Apă” are consilier personal: Nu este un înalt demnitar
Un alt subiect abordat în cadrul conferinței de la USR Botoșani a fost situația societății Nova Apaserv.
În atenția fermierilor: APIA autorizează plățile aferente schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2022.
Nova ApaServ schimbă conductele pe o stradă care va fi asfaltată – FOTOGALERIE
Lucrări efectuate de Nova ApaServ pe o stradă din municipiul reședință de județ.
Noi servicii medicale GRATUITE de la 1 iulie: De ce tratamente vor putea beneficia pacienții
În vara acestui an, bolnavii vor beneficia de diferite tipuri de servicii medicale gratuite, decontate de stat.
FILTRE în tot județul, polițiștii au verificat șoferi, pietoni, bicicliști: AMENZI de peste 100.000 de lei
Aproximativ 400 de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii botoșăneni.
10.000 de lei pentru apeluri FALSE la 112, într-o singură zi
În aceeași perioadă, mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere sau certificatul de înmatriculare.
Ministrul Budăi atacat din sediul USR Botoșani: Se tot bate cu pumnul în piept/ Le pasă doar să își hrănească clientela de partid
Uniunea Salvați România – Filiala Botoșani a organizat o conferință la sediul partidului fiind abordate o serie de subiecte locale și naționale.
PROGRAMUL casieriilor Modern Calor în perioada 1-5 iunie
Programul de lucru cu publicul va fi reluat marți, 6 iunie.
O nouă PROPUNERE de la Guvern pentru profesori: Bani acordați în două tranșe
Executivul a actualizat oferta pentru profesori, astfel încât vor fi două tranșe a câte 2.000 de lei pentru fiecare dascăl. 
Fostul director al Muzeului Județean în DOLIU: În aceste momente cuvintele sunt de prisos!
S-a stins din viață, la nici 70 de ani, unul dintre cei mai apreciați ingineri constructori.
Tinerel tras pe dreapta, polițiștii au avut o surpriză când i-au cerut actele
Botoșăneanul în vârstă de 23 de ani s-a ales cu dosar penal în urma aventurii pe drumurile publice.
Anul școlar se va prelungi dacă greva profesorilor continuă: Mesajul ministrului Educației
După negocierile dintre ministrul Muncii, Marius Budăi și sindicaliștii din Educație, Ligia Deca anunță că nu va exista scenariul în care elevii aflați în ani terminali să nu dea examenele.
Şi-a luat la bătaie un consătean, polițiștii l-au ridicat urgent și l-au dus în arest
Bărbatul reținut este cercetat acum pentru lovire sau alte violențe.
Găsit cu doi pasageri în mașină, botoșănean lăsat fără carnet pentru 6 luni
Bărbatul a primit și o amendă de 5.000 de lei.
Greșeala pe care șoferii o consideră ”nevinovată” poate aduce amenzi de aproape 3.000 de lei
Numeroasele prevederi ale Codului Rutier nu sunt cunoscute de majoritatea conducătorilor auto și de aceea, pot avea parte de surprize la întâlnirile cu oamenii legii.
Povestea tulburătoare a botoșănencei care a primit a doua șansă la viață, muncea în Italia când a aflat că este bolnavă: Este o minune
Trei persoane au primit o nouă şansă la viaţă după ce o persoană în vârstă de 67 de ani a murit la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Aproape 1.400 de botoșăneni și-au găsit un loc de muncă prin AJOFM
Mai bine de jumătate dintre noii angajați au peste 45 de ani.
Intră banii pe carduri: Mămicile primesc câte 2.000 de lei de la stat
10.000 de beneficiari se pot bucura de acest sprijin, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
astratex.ro
Sondaj
Este îndreptățită greva cadrelor didactice?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Am avut o durere că nu a fost lângă mine pentru că eu am suferit niște pierderi fizice și emoționale. Și el nu a înțeles pierderea mea fizică. Dar l-am iertat și i-am iertat pe toți din viața mea. Pentru că dacă nu ier ...
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9640 lei
USD
Dolarul SUA
4.6302 lei
CHF
Francul elveţian
5.1284 lei
GBP
Lira sterlină
5.7480 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.3014 lei
XAU
Gramul de aur
290.1652 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2599 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3397 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0306 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4104 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2096 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6665 lei
Vremea
astăzi
Botosani
16.2 o C
Dorohoi
17.2 o C
Bucecea
19.4 o C
Darabani
16.8 o C
Saveni
17.1 o C
Ştefăneşti
17.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.