Tragedia s-a produs pe o alee din municipiul Botoșani.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului H.I.V., în vârstă de 45 de ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Magistrații au reținut că, în ziua de 23 aprilie 2022, în jurul orei 13.15, în timp ce se aflau pe Aleea Curcubeului din municipiul Botoşani, în zona ghenei de gunoi, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, inculpatul l-a înjunghiat cu un cuţit în zona posterioară a hemitoracelui stâng pe numitul C.D.
În urma loviturii, victima a suferit o plagă penetrantă toracică, plagă pulmonară, plagă diafragmatică şi plagă splenică, decedând în aceeaşi zi la spital, în jurul orei 15.45.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Obiectivul lui Valeriu Iftime la CJ e legat de numărul 13: Mie mi-a purtat noroc – VIDEO
Oana Sava
Apr 26, 2024
Cum să menții un echilibru nutrițional într-o dietă vegană
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Botoșănean „luat prin surprindere” de polițiști: Tânărul a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024
Gabriela Erdic
Apr 26, 2024
Compania condusă de Vlad Iftime, sponsor principal la primul festival de violoncele din România
Redacția Botoșăneanul
Apr 26, 2024