Polițiștii anunță că acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare.
La data de 5 decembrie 2022, în intervalul orar 06:00-09:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul silvic.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane și controlate peste 40 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.500 de lei, confiscate 30 de pachete de țigarete, de proveniență Duty-Free și a fost constatată o infracțiune.
Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.
(Sursa Foto – stirileprotv.ro)
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Asfalt pe două străzi de pământ din municipiul reședință
Oana Sava
Mar 28, 2024
Primarul Cosmin Andrei, după circul din plen: Pietrele vă mai lipsesc și crucea – VIDEO
Oana Sava
Mar 28, 2024
„Natură moartă cu nepot obez", călătorie tragi-comică la Teatrul „Vasilache”
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024
Dosar penal pentru un tânăr oprit de polițiști pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Mar 28, 2024