Monumentul domnitorului A.I. Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) a devenit centrul atenției în data de 24 ianuarie 2023.
Deși „uitat” la alocările financiare pentru lucrări de restaurare având în vedere că s-a degradat de-a lungul anilor, în fiecare an pe data de 24 ianuarie oficialitățile și politicienii se așază la coadă pentru depunerea de jerbe de flori.
Și astăzi s-a urmat practic același scenariu în care i-a fost oferită monumentului importanța cuvenită, urmând a fi „uitat” până anul viitor la 165 de ani de la Mica Unire.
Au depus coroane de flori la bustul domnitorului Cuza instituțiile importante de la Botoșani sau asociații ale veteranilor sau rezerviștilor. Au urmat partidele politice, primii fiind liberalii urmați de social democrați care au avut cea mai numeroasă prezență la manifestație.
Au urmat cei din USR, ALDE, AUR sau PNȚCD. Alte formațiuni politice care au chiar sedii în municipiu au „strălucit” prin absență ca și la alte manifestații de acest gen.
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024