Seria gafelor organizatorice s-a resimțit inclusiv în Centrul Istoric la momentul depunerii de jerbe de flori.
Privilegiații din acest punct de vedere au fost patru structuri. Aceleași a căror conducători au rostit discursuri.
Spre deosebire de anii care s-au scurs în ultimul deceniu, în 2023 Grupul statuar „Compania de mitraliere Maior Ignat în atac” nu a mai fost acoperit de flori.
Erau strigați la microfon șefii județului și orașului, veteranii de război, revoluționarii, directorii instituțiilor publice deconcentrate dar și reprezentanții partidelor politice. Uneori și instituții de învățământ, cu clase întregi de elevi care participau la o lecție de patriotism.
Anul acesta, după modificarea legislației privitoare la organizarea manifestațiilor publice, au depus coroane de flori Prefectura, Consiliul Județean, Primăria și Garnizoana Militară.
Doar patru structuri.
Și de la microfon ordinea a fost strigată greșit. După Prefectură, reprezentanții Consiliului Județean au avut tendința de a ieși din careu, doar că numele instituției strigată a fost... Primăria.
Când în sfârșit a venit rândul celor de la Județ, tradiționalele coroane au fost înlocuite cu cifre simbolice din flori, respectiv 105 ani de la Marea Unire. Ordinea de citire a fost dinspre partea cu oficialităților astfel încât cei din partea opusă vedea mai degrabă 501 ani de la 1 decembrie 1918.
Imediat după ce sesiunea a luat sfârșit, social democrații s-au deplasat singuri la monument și au depus trandafiri în culorile naționale. Iar liberalii au părăsit rapid perimetrul pentru a ajunge cât mai repede în Piața Revoluției.
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024