Ştiri
Bărbat rănit după un impact TIR – Peugeot, câmpul s-a umplut de cereale – FOTOGALERIE

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost rănit după ce autoturismul Peugeot pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un camion înmatriculat în Republica Moldova. Evenimentul s-a produs în această după-amiază, în localitatea Santa Mare.

Chemați în ajutor, pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SMURD.


Când au ajuns, bătrânul era ieșit din autoturism, rănit, dar conștient.


Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.


Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor.


În urma ciocnirii, camionul s-a răsturnat și cerealele s-au scurs pe câmpul din apropierea șoselei.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
2 decembrie: Un tânăr teribilist a făcut accident, iar o familie a rămas pe drumuri – VIDEO sumarul zilei
BLOCAJ pe un drum național din Botoșani, drumarii trag un semnal de alarmă: Așa arătau pneurile autocamionului - FOTO

 

Doliu în familia unui primar din Botoșani: Suntem alături de colegul nostru
Mesaj de condoleanțe transmis de PSD Botoșani.
Amenințări, bătăi și furturi din mașini: CÂT de sigure sunt străzile din Botoșani?
Cele mai multe infracțiuni stradale s-au înregistrat în mediul urban.
MOTIVUL pentru care George Burcea s-a întors de urgență din America: Am vrut foarte tare să...
Actorul botoșănean, George Burcea, s-a întors în țară.
Tot mai multe bătăi în familiile din Botoșani: Pumnul şi toporul fac legea la sate
Cele mai multe fapte de violențe în anul 2022 au fost înregistrate în mediul rural.
SURPRIZĂ pentru un adolescent din Botoșani: Au venit să-l vadă și trupele speciale de intervenție - FOTOGALERIE
Totul a fost pus la cale de Silviu, fratele adolescentului de 14 ani.
Polițiștii botoșăneni, întâlnire cu elevii de la două școli – TEMELE abordate
În data de 8 februarie 2023,  poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IPJ Botoşani, în parteneriat cu reprezentanţi ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au desfăşurat o serie de activități alături de  elevii Liceului cu Program Sportiv Botoșani, de cei ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Bălușeni și de cei ai Liceului Tehnologic Elie Radu Botoșani. 
Bilanț DUREROS: 20 de oameni au murit anul trecut pe drumurile din Botoșani
Polițiștii botoșăneni au transmis o statistică a evenimentelor rutiere care au avut loc la pe parcursul anului 2022.
Cinci dintr-o lovitură: Angajați prinși muncind la negru de inspectorii ITM Botoșani
Inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) continuă să găsească angajați muncind la negru.
Zeci de polițiști de la Botoșani au părăsit sistemul
Mai exact, 48 de polițiști au încetat raporturile de muncă cu Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
După valul de scumpiri: Botoșănenii au început să fure pe rupte de pe rafturile magazinelor
În schimb, se remarcă o scădere a furturilor din locuințe.
Patru botoșăneni s-au accidentat la serviciu într-o clipă de neatenție
Situația a fost transmisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani.
A plecat la Domnul un monah născut la Botoșani: Blând, pașnic și doritor de liniște; A viețuit în rugăciune
Este doliu la o Mănăstire după ce un părinte a plecat la ceruri.
Încă o amânare pentru acordarea acestor vouchere: Durează un pic până când vom putea să virăm banii
 Ministrul Marcel Boloş anunţă încă o amânare pentru voucherele educaționale pe care ar fi trebuit să le primească luna aceasta 55.000 de copii aflaţi în situații vulnerabile
O fetiță abandonată de mamă are nevoie urgent de ajutor: Viața Sofiei se scurge cu fiecare oră
Apel umanitar pentru o fetiță care trece prin clipe grele.
Doliu la o instituție, angajat mort după 43 de ani de activitate: S-a stins un coleg drag
Tristul anunț a fost făcut chiar de către colegii bărbatului.
Contabil din Botoșani în conducerea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului
Ministerul Antreprenoriatului şi Turis­mului are la conducere un ministru şi cinci secretari de stat.
Acreditare Erasmus obținută de Liceul Sportiv: Trebuie privită ca pe o oportunitate pentru școala noastră
 Liceul cu Program Sportiv Botoșani este singura unitate de învățământ din județul Botoșani care primește acreditarea ERASMUS pentru domeniul ”Educație școlară”
N-a dansat decât o toamnă: fostul căpitan al FC Botoșani se întoarce în România
Jucătorul a plecat în vară de la FC Botoșani, iar acum revine în Liga 1.
NOAPTEA TRECUTĂ: Trei persoane salvate de la îngheț – GALERIE FOTO & VIDEO
Pompierii împreună cu polițiștii locali și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță și-au intensificat misiunile de patrulare în vederea identificării oamenilor fără adăpost, dar și pentru transportul acestora la locurile de cazare special amenajate.
Primăria Suceava a descoperit că se aduc câini tocmai de la Botoșani, primarul Lungu s-a enervat: Ceea ce spuneam se adevereșteVIDEO
Serviciul de ecarisaj al Primăriei Suceava a fost dotat cu un aparat de citire a microcipurilor și astfel temerile edilului șef Ion Lungu s-au confirmat: orașul pe care îl conduce ”importă” câini din alte localități.
Sondaj
Ați dat până acum ”atenții” la doctor?
Da
Nu
Nu am ajuns la doctor
Declaraţia zilei
„E o anomalie aici, este pus în interior apometrul. A fost fraudat și violat, fizic s-a acționat asupra lui iar consumurile nu au mai fost înregistrate. Așa cum vorbeam și cu alți colegi, o familie consumă în jur de 10 mc pe ...
hainedevis.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8900 lei
USD
Dolarul SUA
4.5374 lei
CHF
Francul elveţian
4.9461 lei
GBP
Lira sterlină
5.5142 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4694 lei
XAU
Gramul de aur
275.1252 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2419 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2700 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1666 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3863 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2062 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6571 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.6 o C
Dorohoi
-0.5 o C
Bucecea
-1.2 o C
Darabani
-3.5 o C
Saveni
-0.2 o C
Ştefăneşti
0.8 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.